Este jurnalistă de profesie, iar de aproape un an, timpul liber pe care îl are (cât timp băiețelul ei doarme) îl dedică pasiunii sale – scrisului. Scrie povești despre mame, copii, povești care o inspiră și îi dă motivație să scrie noi istorii. Vorbim despre Cristina Chiron, fondatoarea blogului MAMA Online, care a fost de acord să ne povestească, într-un interviu EA.md despre proiectul ei de suflet.

MAMA Online este un ghid în care viitoarele sau proaspetele mămici găsesc răspunsuri la cele mai frecvente întrebări, sfaturi cu privire la sarcină, sănătatea mamelor și a copiilor, oferite de specialiști calificați. În fiecare seară de vineri, Cristina scrie povești, încadrate la rubrica „Business Mommy”, povești despre mămici care și-au lansat afaceri mici sau mari în perioada concediului de îngrijire a copiilor.

Cristina, pentru început, spune-ne ce anume te-a determinat să te apuci de blog? Cum ți-a venit această idee?

Faptul că „stăteam” acasă, în concediu de maternitate mă făcea să mă simt inutilă societății. Eram împlinită ca femeie, ca soție, ca mamă, dar profesional stagnam, iar eu vedeam maternitatea ca pe o perioadă în care mamele „înfloresc” și îmi doream ca așa să fie și în cazul meu. Totodată îmi doream enorm de mult să fiu alături de copilul meu în primii săi ani de viață, pentru că știam că nimeni mai bine ca mine nu îi poate oferi afecțiune, dragoste, răbdare și educație. Recunosc că mi-a fost frică de eșec, mi-a fost frică de faptul că mă voi plictisi sau că nu voi avea timp să scriu, recunosc, dar am mers în această aventură fiind sprijinită de familie și prieteni și nu am regretat nicio clipă această decizie.

Cine sau ce te inspiră atunci când scrii un articol?

Inspirația mea de toate zilele rămâne copilul meu. Și tot el este cel, din cauza căruia, de multe ori, inspirația mea „pleacă”. Spun asta pentru că este copil și are nevoie de atenție, de joacă și de explicații aici și acum, iar eu pentru el sunt întotdeauna disponibilă. Atunci când am lansat blogul mi-am promis că familia nu va trece pe planul doi și voi fi alături de copilul și de soțul meu când ei vor avea nevoie de mine. Mă mai inspiră cafeaua gustoasă și cărțile bune, oamenii inteligenți, evadările în afara orașului și timpul petrecut cu familia. Dacă nu ar fi un echilibru între muncă și toate cele enumerate mai sus, nu știu dacă aș mai avea puteri și inspirație.

Cât timp îți răpește scrisul pe blog? 

Eu zilnic fac ceva pentru MAMA Online, chiar dacă pe blog nu public articole în fiecare zi. Fie scriu o postare pe pagina de Facebook sau Instagram, fie îmi caut subiecte interesante, întotdeauna am cel puțin 2-3 articole la care lucrez concomitent. Mi-aș dori ca ziua să aibă 48 de ore să le reușesc pe toate. Să mă ocup de dezvoltarea copilului meu și să petrecem împreună mult timp calitativ, să am timp pentru soț, prieteni și pentru mine, nu în ultimul rând, desigur.  Încerc să îmi gestionez eficient timpul însă recunosc că nu de fiecare dată îmi reușește să fac bine acest lucru.

Le poți oferi câteva sfaturi femeilor care sunt în concediul de maternitate și vor, dar nu au curajul să-și dezvolte hobby-urile?

Vreau să le spun să nu le fie frică să iasă din zona de confort. Știu, nu le va fi ușor, mai ales la început, indiferent de domeniul ales, dar cu răbdare, perseverență și multă muncă au mari șanse să reușească, iar asta e cel mai important. Timp de 10 luni de istorii în cadrul rubricii Business Mommy, am descoperit atât de multe femei puternice care au pornit de la zero afaceri și aici nu este vorba doar despre mame care au alături bunici sau soți ce stau jumătate de zi cu copiii, dar multe din ele lucrează cu copiii în brațe sau când aceștia dorm, acest lucru e demn de multă admirație și demonstrează că cine își dorește ceva cu adevarat, indiferent de circumstanțe va reuși. Vreau să le mai spun să nu își amâne visurile și să înceapă de azi.

Ai idei mărețe de viitor. Spune-ne în ce constau ele?

Da, am planuri, o parte din ele stau deja frumos aranjate pe foaie și am început materializarea lor. Intenționez să organizez un târg în care eroinele Business Mommy să își promoveze afacerile/ produsele/serviciile, pentru că știu cât bine face o întâlnire cu mămicile în astfel de format. Plus mi-aș dori să dezvolt această comunitate de mămici, să se cunoască toate între ele și să devenim clienți una alteia. Eroinele istoriilor mele au activități în toate domeniile de la confecționarea jucăriilor, hainelor și accesoriilor până la fotografie, make-up artiste sau animatoare, și absolut toate își fac munca atât de calitativ încât uneori, când am nevoie de vreun serviciu sau produs, nu știu la care din ele să apelez. Mai am ceva planuri cu MAMA Online, dar prefer să vorbesc despre ele când vor fi mai aproape de realizare.

Sursa foto: Arhivă personală