A început numărătoarea inversă până la nașterea copilului prințului Harry și al lui Meghan, ducesa de Sussex. Fanii așteaptă cu nerăbdare fericitul moment, însă cuplul regal nu se grăbește să divulge informații intime.

Până atunci hai să aflăm 5 lucruri deosebite despre viitorul copil! 

Copilul va fi metis

Ducesa de Sussex, în vârstă de 37 de ani, a vorbit de mai multe ori despre cum a fost să facă parte dintr-o famile cu mama de culoare și tată alb. Copilul lui Meghan va fi primul moștenitor metis din istoria modernă. Ducesa de Sussex este foarte mândră de originile sale și, cel mai probabil, îi va transmite aceleași valori micuțului. „Spun cine sunt, de unde sunt, afirm cu mândrie că sunt o femeie metisă puternică și încrezătoare,” a declarat ducesa de Sussex într-un interviu pentru revistă Elle.

Copilul va fi eligibil pentru cetățenia americană

Controversele despre cetățenia lui Meghan au apărut înainte de nunta sa cu Harry. Familia regală a declarat că Meghan va deveni cetățean britanic în viitorul apropiat, dar nu este clar dacă va renunța la legăturile americane sau își va păstra dubla cetățenie.

Nou-născutul va fi primul copil din familia regală care va fi cetățean american. Conform Departamentului de Turism al Statelor Unite ale Americii, copilul unui cetățean american și al unei persoane cu o altă cetățenie, născut în afara teritoriului SUA, primește cetățenie dacă părintele american a fost prezent în SUA cel puțin 5 ani.

Nu se știe ce titulatura va avea nou-născutul

Copilul va fi al șaptelea în linia succesiunii pentru tron, dar asta nu înseamnă că el sau ea va avea numele de prinț sau prințesă. Dacă este băiat, poate primi titlul de Conte de Dumbarton până să ajungă la rangul de duce. Următorii copii de sex masculin pot primi titulatura de Lord, iar fetele vor fi numite Lady.

Având în vedere faptul că un ducat poate fi moștenit doar de un bărbat, titul nu va mai exista dacă Meghan și Harry nu vor avea băieți. De asemenea, regina Elisabeta poate alege o titulatură pentru noul membru al familiei regale, așa cum a făcut și cu copiii cuplului William și Kate: prințul George, prințesa Charlotte, prințul Louis.

Copilul va crește în reședința Frogmore

Harry și Meghan au anunțat, în noiembrie, că se vor muta din palatul Kensington pentru a locui la reședința Frogmore din Windsor. Este chiar lângă locul unde a avut loc recepția nunții lor. În această reședință nu au mai locuit membri ai familiei regale de mulți ani, așa că a fost nevoie să fie complet renovată pentru proaspătul cuplu. Cei doi s-au mutat în aprilie, cu puțin timp înainte ca Meghan să dea naștere copilului lor.

Prietenii lui Meghan au organizat o petrecere pentru a-l sărbători pe viitorul nou-născut

Britanicii nu au o astfel de tradiție, însă apropiații lui Meghan au vrut să îi pregătească o petrecere în New York. Evenimentul a avut loc la mijlocul lui februarie, iar printre invitați s-au numărat vedete precum Abigail Spencer, Serena Williams, Jessica Mulroney și Misha Nonoo.

Sursa

Distribuie articolul: