Regina Elisabeta a deschis porţile Palatului Buckingham pentru ultima petrecere din an în această locaţie. Ducesele Kate şi Meghan, alături de familiile lor, au fost printre cei care au dat curs invitaţiei.

Aşa cum ne-am obişnuit, înainte cu câteva zile de petrecerea de Crăciun de la Sandringham, Regina Elisabeta organizează la Buckingham un prânz cu familia extinsă, notează okmagazine.ro. Astfel, pe lângă nepoţii ei, Harry şi William, toţi copiii, dar şi verişorii suveranei s-au prezentat la această petrecere de familie.

Prinţul William, alături de soţia sa, Catherine, dar şi cei trei copii ai lor, respectiv George, Charlotte şi Louis, au fost surprinşi făcându-şi apariţia la Buckingham. Această ocazie marchează prima petrecere a Prinţului Louis la Palat, alături de toate rudele sale.

Pentru această ocazie, Catherine a purtat o creaţie elegantă, într-o nuanţă de roz pudrat, care o prinde de minune. Extrem de animată şi jovială, Ducesa de Cambridge i-a salutat pe cei strânşi la Buckingham, alături de fiica ei, Charlotte, care se afla pe bancheta din spate a bolidului.

Imediat după ce Ducii de Cambridge şi-au făcut apariţia, i-au urmat Ducii de Sussex. Meghan a optat pentru prima ei petrecere la Buckingham pentru o rochie creată de Erdem, brand preferat şi de către Kate, pe care, însă, a mai purtat-o şi-n 2016.

Sursa foto: Google.com

Distribuie articolul: