Combinarea bucatelor cu aromele vinului reprezintă o artă, iar o alegere bună poate spori armonia între alimente și băutură, să creeze un gust plăcut și să evite unele efecte adverse.

Vinurile, întrucât reprezintă băutura ideală pentru a însoți o masă,  au puterea de a modifica gustul bucatelor într-un mod inexplicabil ori viceversa, de aceea trebuie să fie o interacțiune între gusturi: așa cum există vinuri care merg perfect cu brânzeturi sau fructe, altele se îmbină cu carnea sau peștele. Ca alimentele și vinul  să se completeze și să își evidențieze reciproc valorile trebuie să ținem cont de câteva sfaturi care vor fi utile pentru fiecare, dat fiind faptul că bucatele sunt diferite și nici soiuri de vin nu sunt puține.

Vinurile roșii se asociază desăvârșit cu carnea

Carnea roșie se combină cu un vin roșu, expresiv și corpolent.

Carnea albă se asociază cu un vin roșu, ușor, mediu expresiv.

Cele vânate cu blană cer un vin roșu puternic și corpolent, iar cele vânate cu pene se asortează perfect cu vinul roșu expresiv și, la fel, corpolent.

Carnea albă de pasăre se consumă împreună cu un vin roșu ușor, pe când carnea roșie de pasăre – cu un vin roșu mai corpolent.

Pentru a consuma vinul roșu trebuie să luăm în considerare 2 aspecte importante:

Sezonul: un vin roșu puternic nu va fi apreciat în timpul meselor estivale

Momentul: un vin roșu ușor și rece va fi mai mult apreciat la prânz decât un vin roșu corpolent.

Peștele și crustaceele se combină cu vinul alb sec, fructuos, buchet dezvoltat. Peștele în sos se acordă cu un vin ce are o zaharitate mai ridicată.

Supele se combină vin alb sec sau vin roșu ușor.

#feteascăalbă #cricovawinery

O postare distribuită de Cricova Winery (@cricova_winery) pe

Mezelurile pot fi asortate cu  vinurile rose, vin roșu ușor, puțin expresiv.

Cașcavalurile: capră – vin alb sec, masă presată- vin roșu ușor, vin alb sec, masă cu pătrunjel– vin alb licoros, masă moale cu coajă spălată – vin alb sec, cașcaval cu mucegai – vin roșu ușor.

Fructele de mare și scoicile se servesc cu un vin alb sec, viu mediu expresiv.

#castelmimi #clipefericite #cinalacastel #discovermoldova #descoperamoldova midii in vin alb

O postare distribuită de Castel Mimi (@castelmimiwinery) pe

Bucatele de trecere se asociază cu vin spumant, șampanie, vin dulce natural.

Antreuri – se potrivesc cu vin alb sec și ușor, dar viu în gură.

 

Servirea vinurilor în timpul mesei. Câteva reguli de AUR:

Vinurile albe se servesc înaintea celor roșii.

Vinurile tinere se servesc înaintea celor mature

Vinurile seci se servesc înainte de cele licoroase

Servim vinurile de la cele mai slabe la cele mai alcoolizate

Servim vinurile reci înainte de cele sambrate

Evitați să serviți 3 vinuri diferite, căci palatul va fi suprasaturat.

devindegust

 !Vinul care îl bem nu trebuie să facă să regretăm vinul pe care l-am băut deja.

Mariana Mereacre, stagiară