Fanii virtuali ai Larisei Guzeeva au remarcat cu siguranță schimbarea de imagine a prezentatoarei TV, în ultima perioadă. Prezentatoarea a dat jos câteva kilograme bune, iar despre cum i-a reușit acest lucru, a vorbit într-un interviu pentru publicația „Телепрограмма”.

Prezentatoarea TV susține că sursă de inspirație pentru schimbarea modului său de viață a constituit-o întâlnirea cu o prietenă mai veche, care revenise din Elveția și pe care nu o recunoscuse, după ce se transformase radical, în sensul pozitiv al cuvântului.

https://www.instagram.com/p/BLGlhmzAX5H/?taken-by=guzeeva_larisa

Acea întâlnire a motivat-o nu doar să se înscrie la o sală de sport, ci să revadă ce și cât mănâncă, de obicei.

„Cea mai mare eroare este să renunți la mâncare. De câteva ori am încercat să mă opresc la clinici pentru a mă înfometa. Reușeam să slăbesc câte 10 kg, după care mă îngrășam cu 20. Din acele clinici ieșeam nefericită, stoarsă și foarte puțin atrăgătoare. Fiecare dietă luată de pe internet funcționează, dacă este respectată. Toate cele mai populare diete funcționează, important este să o alegeți pe cea care vi se potrivește.

Nu există minuni; oamenii slabi mănâncă puțin. Am o prietenă care își poate comanda o clătită și o poate mânca toată seara!”, spune Guzeeva.

https://www.instagram.com/p/BKtH5DoAcKT/?taken-by=guzeeva_larisa

Vedeta de televiziune nu se oprește aici; mai mult: susține că și-a convins și soțul să slăbească prin sport și alimentație echilibrată, acesta reușind deja să dea jos peste 20 kg.

https://www.instagram.com/p/BKdB64JgaKh/?taken-by=guzeeva_larisa

https://www.instagram.com/p/BJcUZV-AIiQ/?taken-by=guzeeva_larisa

https://www.instagram.com/p/BI5NdIJgotY/?taken-by=guzeeva_larisa

https://www.instagram.com/p/BHZIA4TgeUG/?taken-by=guzeeva_larisa

https://www.instagram.com/p/BG4uQ_1LZFz/?taken-by=guzeeva_larisa

Foto: Instagram

Distribuie articolul: