Chiar dacă nu te numeri printre persoanele care au o fobie faţă de mersul la medicul stomatolog, un implant dentar îţi poate da emoţii, mai ales că circulă o mulţime de mituri legate de această procedură.

Mitul 1. Implantul dentar este foarte dureros

Implantul dentar este o procedură care se face întotdeauna sub anestezie locală, însă în cazul persoanelor care suferă de anxietate doar la gândul că îşi vor face un implant şi nu îşi pot controla reacţiile, medicul stomatolog poate recomanda şi anestezia totală. Sub anestezie locală, nu vei simţi durere, doar un disconfort care va trece odată ce implantul a fost fixat în os. După intervenţie, medicul stomatolog îţi va prescrie nişte antibiotice, pentru a preveni o infecţie, precum şi unele analgezice care să prevină orice durere după intervenţie. De asemenea, dentistul îţi va da şi o listă cu interdicţii sau sfaturi de îngrijire a locului unde a fost plasat noul dinte, astfel încât vindecarea să fie cât mai rapidă şi fără probleme.

Mitul 2. Implanturile dentare au un aspect fals

Majoritatea pacienţilor sunt surprinşi de cât de natural arată un implant dentar şi cât de bine se integrează cu restul danturii. Nimeni nu va şti că ai ales această intervenţie, întrucât culoarea şi aspectul coroanei care se fixează la final sunt alese astfel încât să corespundă cu ceilalţi dinţi.

Mitul 3. Implanturile dentare sunt foarte scumpe

Este adevărat că implanturile dentare pot avea preţuri mai mari decât alte proceduri din cabinetul stomatologic. În ultimii ani însă, costul unei asemenea intervenţii a scăzut. În plus, au apărut opţiuni şi ceva mai ieftine, pentru persoanele care nu îşi permit să plătească foarte mult pentru un implant dentar. De asemenea, trebuie să iei în considerare şi faptul că unele implanturi au garanţie pe viaţă, ceea ce înseamnă că nu va trebui să mai plăteşti pentru înlocuirea sau repararea lor. Unele cabinete stomatologice îţi oferă şi posibilitatea de a achita în rate intervenţiile costisitoare, aşadar nu există nicio scuză pentru a amâna această procedură necesară.

Mitul 4. Timpul de recuperare este îndelungat

Sistemele moderne de implanturi dentare permit reconstrucţia danturii în doar 24 de ore, fără durere şi cu rată de eşec aproape inexistentă. În funcţie de cazul tău, medicul îţi va recomanda tipul de intervenţie şi îţi va spune dacă eşti un candidat eligibil pentru implantul de o zi. Vindecarea locului în care a fost pus noul dinte depinde de la persoană la persoană şi poate fi influenţată de stilul tău de viaţă şi de cât de bine respecţi indicaţiile medicului. Totuşi, vindecarea nu durează mai mult ca în cazul unei extracţii, de exemplu. În cazul implanturilor dentare clasice, după inserarea bontului medicii recomandă, de regulă, un timp de aşteptare de aproximativ trei luni, astfel încât osul să aibă timp să se vindece, după care poate fi montată şi coroana dentară.

Mitul 5. Implanturile dentare pot fi respinse de organism

Riscul ca un implant dentar să fie respins de organism este inexistent. De fapt, cazurile în care o persoană îşi poate pierde implantul apar atunci când nu sunt respectate regulile de igienă dentară, ceea ce poate duce la apariţia unei infecţii. Cât timp ţii cont de indicaţiile medicului stomatolog, îngrijeşti corect locul implantului şi ai grijă să nu sari peste etapele de curăţare zilnică a danturii, implantul tău va fi unul sigur.

Distribuie articolul: