Organizația de sănătate publică Medicines Patent Pool (MPP) a informat că un număr de 35 de producători de medicamente generice vor fabrica o variantă ieftină a antiviralului oral Paxlovid, dezvoltat de Pfizer pentru a combate COVID-19.

Urmează să fie fabricată o variantă ieftină a pastilei Paxlovid. 35 de producători de medicamente au semnat acordul
Anunțul respectiv a venit în contextul în care Pfizer a încheiat anul trecut un acord cu organizaţia, prin care autorizează producători de medicamente generice să fabrice tratamentul pentru 95 de ţări cu venituri mici şi medii.

Mai apoi, a avut loc selecţia producătorilor de medicamente cărora urmează să primească licenţă, potrivit capital.ro

Trebuie menționat că Paxlovid este aşteptat să fie un instrument important în lupta anti-COVID după ce a redus spitalizările în cazul pacienţilor din grupe cu risc ridicat cu circa 90% în cadrul unui studiu clinic. Rezultatele au fost semnificativ mai bune decât cele vizând pastila antivirală de la compania concurentă Merck & Co, Molnupiravir, în cadrul studiilor clinice, scrie sursa menționată.

Au fost semnate mai multe acorduri pentru realizarea unor versiuni generice ale noilor medicamente
Atât Pfizer, cât şi Merck au semnat acorduri cu MPP pentru a permite ca versiuni generice ale noilor medicamente să fie fabricate în anumite regiuni din lume, o raritate pentru companiile farmaceutice, care îşi protejează de obicei cu înverşunare tratamentele pe întreaga durată a patentelor.

Merck, atât pe cont propriu, cât şi prin licenţa MPP, a semnat acorduri cu zeci de producători de medicamente astfel încât tratamentul său şi versiunile generice să fie disponibile deja în anumite ţări.

Pfizer şi MPP nu se aşteaptă însă ca vreunul dintre producătorii de medicamente generice să poată fabrica stocuri semnificative de Paxlovid înainte de finalul anului.

Cele 35 de companii care vor produce versiuni ale Paxlovid sau ale ingredientului său activ au sediul în 12 ţări, a precizat MPP. Printre acestea se află unii dintre cei mai mari producători de medicamente generice din lume cum ar fi Teva Pharmaceutical Industries din Israel, Sun Pharmaceutical Industries, cu sediul în India, şi Viatris Inc, cu sediul în Statele Unite.

Şase dintre companii vor produce ingredientul principal al medicamentului, nouă intenţionează să transforme ingredientul în produsul final, iar restul companiilor vor face ambele.

Paxlovid este alcătuit din două comprimate diferite care combină un compus nou, Nirmatrelvir, cu mai vechiul antiviral Ritonavir, care este deja disponibil ca medicament generic.

Pfizer nu va încasa redevenţe în urma vânzării versiunilor generice ale medicamentului său atâta timp cât COVID-19 este clasat în continuare drept „Urgenţă de sănătate publică de interes internaţional” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

După perioada pandemiei, vânzările către ţările cu venituri mici vor rămâne libere de redevenţe, în timp ce vânzările către ţări cu venituri medii, tranşa inferioară şi cu venituri medii, tranşa superioară vor fi supuse unor redevenţe de 5% în cazul vânzărilor către sectorul public şi de 10% pentru vânzările către sectorul privat, a informat MPP.

Pfizer a precizat că plănuieşte să producă cel puţin 120 de milioane de cure de tratament anul acesta, cu mult sub estimările sale în ceea ce priveşte piaţa antiviralelor pentru 2022 de 250 de milioane de persoane la nivel global.

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Sursa: capital.ro

Distribuie articolul: