Din 2011 până astăzi, 224 de mame din toate raioanele țării au fost ajutate să-și păstreze pruncii alături prin intermediul Centrului Maternal „În Brațele Mamei”, un proiect realizat de către Diaconia. În spatele acestor cifre sunt sute de povești de curaj, de femei care, în momente de criză, au găsit aici sprijin și siguranță.

Centrul sprijină mamele singure, gravidele aflate în urgență și femeile în situații de vulnerabilitate, pentru ca niciuna dintre ele să nu fie nevoită să se despartă de copilul său. Sub îndrumarea unei echipe de profesioniști și pedagogi sociali, beneficiarele învață pas cu pas să depășească dificultățile și să-și recapete încrederea.

„De 14 ani suntem alături de mamele rămase singure cu un prunc în brațe, de cele care au fugit din mâinile abuzatorilor, respinse de familie sau cele care luptau pentru viața copiilor grav bolnavi, dar și de mamele fără un acoperiș deasupra capului. Am înțeles, în tot acest timp, că maternitatea poate face vulnerabilă orice femeie, indiferent de vârstă – fie că are 15 sau 40 de ani, cu studii ori experiență de viață sau nu. În acești ani, am fost pentru sute de mame și copiii lor o familie, în care au găsit un loc sigur, unde au primit sprijin, dragoste și căldură.” Mihaela Belei, coordonatoarea departamentului familie – copil 

Cei 14 ani de activitate a Centrului Maternal, vor fi marcați de Diaconia prin acțiuni simbolice, menite să consolideze comunitatea de susținători ai mamelor curajoase ajutate de Diaconia, dar și să sensibilizeze societatea față de dificultățile pe care le întâmpină acestea. Vom face publice istorii de succes ale destinelor pe care le-am schimbat în bine, dar și nevoile continue din proiect.

Fii parte din schimbare

Zilnic avem alături de noi oameni care cred în această misiune și ne susțin prin implicare. Cu fiecare om bun putem răspunde mamelor care ne cer ajutorul 24 din 24, de luni până duminică, de 14 ani.

Ajută un copil să crească în siguranță: 

  • 500 lei – oferi o zi de asistență pentru un cuplu mamă-copil în Centrul Maternal;
  • 4 000 lei – oferi o zi de asistență pentru toate cuplurile mamă-copil în Centrul Maternal;
  • 15 000 lei – oferi o lună de asistență pentru un cuplu mamă-copil în Centrul Maternal.

Sau poți alege propriul scenariu de fapte bune prin care să contribui la susținerea cauzei:

  • Participă la Șezătoarea Zânelor Bune, o seară dedicată emoției, inspirației și solidarității;
  • Ne poți susține prin activități de mobilizare a echipei, a comunității de prieteni sau prin implicarea ta personală;
  • Devenind Patronul proiectelor Diaconiei poți fi alături de beneficiari prin donații constante, pe parcursul întregului an.

Pentru a fi ghidați în alegerea formei potrivite de implicare, dar și pentru a cunoaște mai multe detalii despre nevoile de asistență, puteți apela la numărul de telefon: 067 712 300 sau la email: [email protected].

Fiecare donație în perioada campaniei, completată cu efortul zilnic al echipei, înseamnă mai multe șanse pentru mamele în situație de criză care ajung la ușa Centrului Maternal,  fiind lipsite de căldura unei familii.

De-a lungul celor 14 ani de activitate, Centrul Maternal „În Brațele Mamei” a ajutat peste 224 mame să își păstreze copiii aproape și să-și reconstruiască viața cu demnitate, iar în 2024 – 25 de cupluri mamă – copil au beneficiat de grijă și asistență complexă în Centrul Maternal.

Distribuie articolul: