În sezonul rece, petrecem mai mult timp în casă alături de prieteni, așa că de ce să nu pregătim câteva băuturi speciale?

Aceste cocktailuri de toamnă le vor oferi o experiență unică invitaților tăi.

  1. Cocktail de toamnă cu gin și mere Ce inspiră “toamna” mai mult decât aroma de plăcintă de mere? O poți reproduce sub forma unei băuturi care are la bază ginul și siropul de mere. Folosește părți egale din fiecare (de exemplu, 50 ml gin și 50 ml sirop de mere) și completează cu un suc acidulat cu aromă de lămâie. Presară scorțișoară și servește cu gheață.
  2. Cocktail cu smochine și ghimbir Ghimbirul are o aromă picantă care, în combinație cu dulceața smochinelor, oferă o savoare aparte acestui cocktail. Poți folosi orice tip de alcool îți place, precum gin, vodcă sau whiskey. Într-un blender, pune 50 ml de tărie, o bucată mică de ghimbir ras și o linguriță de dulceață de smochine. Mixează, apoi combină cu suc de mere și servește cu o felie de smochină proaspătă.
  3. Cidru de mere cu vodcă Vodca, sucul de lămâie și cidrul de mere reprezintă una dintre cele mai simple și delicioase combinații. Este suficient să le amesteci într-un pahar și să servești acest cocktail rece, cu o felie de lămâie. Pregătește o cantitate mai mare, căci ți se va cere și a doua porție.
  4. Punch de toamnă Acest punch de toamnă are un gust delicios și aduce aromele sezonului într-o băutură revigorantă. Într-un bol mare sau într-un recipient pentru punch, amestecă 500 ml suc de mere, 200 ml suc de portocale, 300 ml suc de pere, 100 ml suc de lămâie proaspăt stoarsă, 50 ml sirop de arțar și 50 ml de sirop simplu de zahăr (zahăr topit și apă în proporții egale, fierte pe aragaz la foc mic până se îngroașă). Adaugă apă minerală sau apă tonică pentru a dilua amestecul în funcție de preferințele tale. Acesta este un cocktail de toamnă fără alcool, dar dacă dorești poți să adaugi și vodcă sau gin (aproximativ 100 ml sau după gust).
  5. Cocktailul cu struguri și rozmarin O combinație îndrăzneață, dar la fel de savuroasă ca celelalte. Prepară un sirop simplu de zahăr din 50 ml de apă și 50 de grame de zahăr, pe care le fierbi la foc mic pe aragaz. Când se topește zahărul, adaugă crenguțe de rozmarin proaspăt, pe care le lași să fiarbă 2-3 minute. Lasă totul la infuzat pentru 2-3 ore sau chiar peste noapte. Strecoară siropul și folosește-l într-un cocktail astfel: 30 ml sirop de rozmarin, 50 ml de vodcă, 100 ml suc de struguri și apă tonică până se umple paharul.
  6. Gin tonic cu rodie Un cocktail clasic precum ginul tonic poate fi dus la următorul nivel cu ajutorul siropului de rodie. Acesta este dulce-acrișor, așadar este suficient să pui 30 ml de sirop de rodie în ginul tonic pe care îl consumi de obicei, să amesteci bine și să servești cât mai rece.
  7. Cocktail cald cu mere și alcool Sucul de mere încălzit, combinat cu whisky sau rom și presărat cu scorțișoară reprezintă unul dintre cocktailurile de toamnă pe care toți invitații tăi îl vor îndrăgi.
  8. Pumpkin Spice Martini Ești fană băuturilor cu pumpkin spice? Acest cocktail este special pentru tine. Combina într-un shaker în care ai pus cuburi de gheață 30 ml lichior de cafea, 60 ml de vodcă (poți folosi și una specială cu aromă de dovleac), 30 ml lapte condensat și 15 ml de sirop cu aromă pumpkin spice. Amestecă bine, strecoară și servește într-un pahar de martini.
  9. Vin fiert Acest clasic nu avea cum să lipsească din lista de băuturi pentru toamnă. Poți prepara vinul fiert adăugând condimentele tale preferate (scorțișoară, cuișoare, nucșoară, piper boabe), fructe (mere, pere, portocale) și 30 ml de rom per cană. Obții astfel o combinație minunată, perfectă pentru serile răcoroase.
  10. Cocktail cu bere de ghimbir Berea de ghimbir nu are alcool, așa că o poți folosi în orice cocktail, pentru o aromă dulce-picantă. Folosește 200 ml bere de ghimbir, 50 ml de gin, 30 ml zeamă de lămâie sau lime și un sirop simplu din părți egale de zahăr și apă, topite la foc mic. Combina toate ingredientele și servește cu gheață.

Distribuie articolul: