Editura ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români de toate vârstele cărți care acoperă o gamă variată de subiecte din sfera dezvoltării personale. În portfoliul editurii regăsim o sumedenie de cărți de dezvoltare dedicate copiilor, utile atât pentru cei mici, cât și pentru părinți. Cărțile de dezvoltare personală pot oferi copiilor instrumente și resurse valoroase pentru a naviga în lumea lor și pentru a-și dezvolta abilitățile socio-emoționale și comportamentale. Ele pot contribui la creșterea lor personală, la înțelegerea de sine și la construirea unor relații sănătoase și fericite cu ceilalți.

Iată 10 cărți captivante și bogat ilustrate, care ajută copiii să își îmbunătățească stima de sine, să înțeleagă și să cultive valori pozitive și să își dezvolte abilitățile de comunicare și de relaționare.

 

Cele 7 obișnuințe ale copiilor fericiți de Sean Covey este o carte pe care copiii o vor adora, iar părinții o vor considera extrem de utilă pentru educația copiilor lor. Ceea ce face ca această carte să fie complet diferită de toate cărțile de povești pe care le-ați mai citit până acum copiilor voștri este ghidul special gândit pentru părinți de la sfârșitul fiecărei povești, în care autorul evidențiază chestiunile importante pe care le puteți discuta cu copiii pe marginea poveștii citite, dar și micile sfaturi pe care le puteți da acestora, astfel încât să se descurce mai bine când se vor întâlni cu o situație asemănătoare în viitor. Cartea conține șapte povești captivante, fiecare dintre ele ilustrând câte o obișnuință care ne poate face copiii mai fericiți.

 

Autobuzul energiei pentru copii: o poveste despre cum să rămâi pozitiv și să depășești greutățile de Jon Gordon este cartea pe care părinții și copiii o vor parcurge împreună, ajungând, la finalul călătoriei cu autobuzul, să se cunoască mai bine unii pe ceilalți. Părinții vor învăța despre copiii lor că și aceștia au zile proaste (ca și ei, de altfel) și vor descoperi cum să îi ajute să depășească mai ușor aceste zile cu ajutorul lui Joy, șoferița autobuzului. La rândul lor, copiii vor descoperi prin intermediul lui George, protagonistul poveștii, că ei dețin puterea de a-și alege atitudinea față de ceea ce li se întâmplă în viața de zi cu zi.

 

Sunt de neoprit! 10 modalități de a te avânta în viață de Dr. Wayne W. Dyer și Kristina Tracy este o invitație în lumea inocenței, adresată deopotrivă părinților și copiilor. Această carte este pe cât de veselă și colorată, pe atât de educativă. Copiii nu o vor da uitării prea curând pentru că lecțiile și sfaturile de viață formulate în versuri de cei doi autori au toate șansele să le devină devize și idei călăuzitoare de-a lungul întregii lor existențe. Și ce părinte nu își dorește ca deviza copilului său în viață să fie: „Sunt de neoprit!”?

 

Când te-a creat Dumnezeu de Matthew Paul Turner, cu ilustrații de David Catrow, este o carte pentru copii care îi va ajuta pe aceștia să înțeleagă de ce. De ce ne naștem? De ce suntem așa cum suntem și nu altfel? Felul cum arătăm și cum gândim este o pură întâmplare sau este rezultatul unui plan care are un scop foarte precis? De ce fiecare dintre noi este foarte important în această poveste frumoasă pe care Dumnezeu a creat-o și care se numește lume?

FĂRĂ SCUZE! Ceea ce spui îți poate sta în cale de Dr. Wayne W. Dyer și Kristina Tracy este o carte care dezbate probleme de oameni mari adaptate la nivelul de înțelegere al celor mici. Cartea își propune să le arate copiilor cât de mult rău pot face scuzele. Prin urmare, autorul le atrage atenția micuților că scuzele pot fi mult mai nocive decât inocenta „câinele mi-a mâncat tema” și pot ajunge chiar să îi împiedice să își atingă adevăratul potențial. Deși problema dezbătută este cât se poate de serioasă, autorul a avut grijă să o „îmbrace” într-o poveste adorabilă despre un băiețel care ajunge să își îndeplinească marele vis: acela de a deveni biolog marin.

 

Ești extraordinar! Zece modalități prin care să-ți arăți măreția de Dr. Wayne W. Dyer și Kristina Tracy este o carte de care tu, ca părinte, nu ai nevoie. Nu ai nevoie de o carte care să îți spună cât de minunat este copilul tău. Tu știi asta chiar și atunci când micuțul nu te ascultă, sau este mofturos, sau îl ia pe NU în brațe. În schimb, copilul tău are nevoie de ea. Are nevoie să știe ce ființă unică și puternică este, are nevoie să știe că deține tot ce este necesar în interiorul lui pentru a-și crea o viață fericită, încununată de succes. Așadar, dragă părinte, chiar dacă nu vei considera această carte utilă pentru biblioteca copilului tău, te rog să nu uiți să-i amintești micuțului tău, în fiecare zi, de câteva ori pe zi, că este extraordinar.

 

Cum este Dumnezeu? de Rachel Held Evans și Matthew Paul Turner, cu ilustrații de Ying Hui Tan este un alt minunat prilej pentru cei mai mici cititori să îl descopere pe Dumnezeu. Cartea le vorbește copiilor prin ilustrații frumos colorate și cuvinte atent alese despre unul dintre cele mai fascinante mistere ale omenirii: „Cum este Dumnezeu?”. Este o întrebare pe care cu toții le-am adresat-o la un moment dat părinților sau bunicilor noștri și la care fiecare dintre noi am primit un alt răspuns. Și e cât se poate de firesc ca răspunsurile să fi fost atât de diferite, pentru că, raportate la măreția divină, cuvintele devin întotdeauna prea mici pentru a o putea exprima în deplinătatea ei.

 

Adio, probleme! Cum să vorbești cu lucrurile care te sâcâie de Dr. Wayne W.Dyer și Saje Dyer, cu ilustrații de Stacy Heller Budnick, este o altă carte minunată pentru copii din care aceștia vor învăța o nouă lecție importantă de viață. Ei vor înțelege prin intermediul acestei cărți adorabile și totodată educative, scrise de părintele motivației Dr. Wayne Dyer și de fiica sa Saje, că anumite lucruri pot fi schimbate în viață, în timp ce cu altele, trebuie să ne obișnuim să trăim, acceptându-le. Povestea este una adevărată, fiind inspirată de o întâmplare din copilăria lui Saje.

 

Dumnezeu mai veghează? de Sheila Walsh, cu ilustrații de Aleksandra Szmidt, este o nouă carte fermecătoare de spiritualitate pentru copii. Cartea reprezintă un bun pretext pentru părinții și bunicii copiilor de 4-8 ani să le vorbească acestora despre dragostea infinită pe care Dumnezeu ne-o poartă și despre modalitățile prin care noi Îi putem mulțumi pentru tot ceea ce primim de la viață.

 

Ninja cea Timidă, de Mary Nhin, cu ilustrații de Jelena Stupar, este cartea pe care o vor iubi toți copiii timizi, precum și toți părinții unor astfel de copii. Asta pentru că, povestea lui Ninja cea Timidă le va furniza acestora o armă secretă împotriva timidității extreme și a anxietății sociale. Iar „arma” este cât se poate de eficientă, v-o spune un fost copil extrem de timid, care are acum un copil la fel de timid…

În plus, această cărticică face parte dintr-o serie minunată de opt povești cu ninja, care îi vor face părtași pe copii la diverse întâmplări buclucașe, observând cum se descurcă în aceste situații Ninja cea Optimistă, Ninja cel Creativ, Ninja cel Furios, Ninja cel Curajos, Ninja cel Îngrijorat, Ninja cel Mincinos și Ninja cel Morocănos.

 

***

ap! (ACT și Politon) este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de carte din România. Specializată în nonficțiune de calitate, editura a adus pe piața locală o serie de autori care au făcut furori în toată lumea, precum Tim Ferriss, Robin Sharma, Tony Robbins, Wayne Dyer, Steve Harvey, Gino Wickman și mulți alții. Totodată, ap! (ACT și Politon) este editura românească sub egida căreia au fost publicate cele mai multe audiobookuri la nivel local. Lansată în 2014, editura a adus în România peste 200 de titluri în format audiobook, multe dintre acestea fiind bestsellere care au făcut înconjurul lumii și au schimbat mii de vieți.

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum dezvoltarea personală și profesională, business, antreprenoriat, spiritualitate sau wellbeing. Titlurile editurii se regăsesc atât în format clasic, cât și sub formă de eBook, MP3 sau audiobook, astfel încât cititorii să se poată bucura de lectură în orice moment al vieții lor.

ap! (ACT și Politon) online