1 Mai este Ziua Internațională a Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Care este povestea care să în spatele acestei sărbători și cât de mare a fost jertfa muncitorilor care și-au dat viața pentru obținerea reducerii normei orare zilnice de muncă la 8 ore.

Muncitorii din majoritatea țărilor industrializate sărbătoresc 1 Mai, dar la orgine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago care au cerut reducerea normei orare zilnice de muncă la 8 ore, scrie libertatea.ro. Pe data de 1 mai 1886, în Chicago, membrii Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii) au ieșit în stradă și au cerut introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. În acea zi, pe străzile din Chicago au ieșit în jur de 90.000 de oameni, dintre aproximativ 40.000 erau în grevă.

Protestele au continuat și în următoarele trei zile, iar numărul manifestanților a crescut considerabil

Pe 3 mai, forțele de ordine au interveni, iar patru muncitori au fost uciși și mai mulți răniți. În seara aceleiași zile a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket din Chicagă. Spre poliție a fost aruncată o bombă și 66 de polițiști au fost răniți – 7 au murit ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind în jur de 200 de persoane, dintre care mai mulți au decedat.

Opt dintre protestatari au fost judecați, iar asociații muncitorești din țări precum Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat bani pentru apărarea acestora.

Mișcarea devenise mondială

Rezultatul grevei de la Chicago și apoi din toată America s-a concretizat în reducerea numărului de ore muncite într-o zi la 8 ore. Doi ani mai târziu, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. În perioada care a urmat, pe 1 mai au avut loc anual demonstrații în Statele Unite, majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. Dar după 1904, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”) anual, în prima zi de luni a lui septembrie.

Totuși, în Europa și alte țări din lume, această dată a rămas să fie Ziua Muncii, amintind de jertfa muncitorilor care și-au dat viața pentru obținerea reducerii normei orare zilnice de muncă la 8 ore, mai scrie libertatea.ro.

Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii în Republica Moldova

În RSSM ziua de 1 mai, adică Ziua Muncii se sărbătorea prin prin organizarea marșurilor cu defilări și scandări specifice având o conotație politică. Odată cu trecerea timpului s-a renunțat la aceste manifestații, aceasta rămânând o zi liberă, aceasta fiind marcată mai mult prin petreceri în aer liber, ieșirile la iarbă verde devenind o tradiție.

Totuși, ținând cont de situația pandemincă în care ne aflăm, recomandăm să evitați petrecerile de acest gen, iar la ieșirile în aer liber să fie respectate normele recomandate de specialiștii din domeniul sănătății și a autorităților. Evitați zonele aglomerate, păstrați distanța socială de cwl puțin 1,5 metri, limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plățile cu cardul, respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate, etc.

Protejați-vă apropiații și nu-i expuneți riscului de infectare!