Unul dintre cei mai romantici artiști din Moldova, Vali Boghean, lansează un nou single intitulat ”M-am Îndrăgostit (dintr-o întâmplare)”. Piesa este o combinație între bine cunoscutele stiluri muzicale ale artistului. Producția muzicală povește istoria unei iubiri ce a apărut din serendipitate. Starea piesei este perfect redată prin harmonica nostalgică, chitara emotivă și vocea sensibilă a romanticului Vali Boghean.

Textul și compoziția piesei ”M-am Îndrăgostit (dintr-o întâmplare)” este semnat de către Vali. Aranjamentul melodiei este produs de către Vali Șchirca. Piesa este una îndrăgită de către fanii artistului ce au asculta-o doar la concertele artistului, însă decizia de a o lansa a venit din dorința de a-și bucura fanii în pragul Sărbătorilor de Iarnă

„Piesa „M-am Îndrăgostit (dintr-o întâmplare)” este relativ nouă pe care am interpretat-o doar în timpul concertelor noastre de ceva timp încoace. Am decis să o lansez deoarece am simțit un frumos atașament creat față de ea în timpul live-urilor. Un alt motiv este și faptul că se apropie una dintre cele mai frumoase perioade ale anului în care trebuie să simțim și împărțim emoții pure și frumoase. Ce poate fi mai curat și mai frumos decât iubirea, căci doar ea ne face să fim mai buni și mai aproape de cei care dorim să devenim”, a mărturisit Vali Boghean.

Cunoscut pentru piesele sale pline de sinceritate și devotate frumosului, Vali Boghean a devenit unul unul dintre cei mai îndrăgiți artiști basarabeni atât în Moldova, cât și în România. În prezent, artistul lucrează cu proiect său, Vali Boghean Band, din care fac parte unii dintre cei mai talentați și apreciați instrumentiști din Moldova.

Distribuie articolul: