O piesă-experiment a fost lansată pe 13 septembrie – vineri, “când era luna plină”, de aspiranta de a ne reprezenta Moldova la Eurovision 2019(locul 2 în selecția națională). Vera Țurcanu și echipa sa de producție și-au propus să vadă dacă lansarea într-o vinere cu nr 13 este cu noroc pentru ei sau ba. 

„Videoclipul a fost filmat toamna trecută când afara erau vreo 3-5 grade plus. Eugen Farguțu numai el știe sărmanul ce frig a îndurat, dar s-a meritat jertva în numele creației, el fiind pe jumătate gol”, ne povestește Vera, zâmbind.

„Piesa am înregistrat-o de câteva ori în diferite studiouri până nu mi-a ieșit cum am vrut”, recunoaște interpreta pentru EA.md. Cât despre videoclip, cel mai greu i-a fost Verei…

„Cel mai greu a fost pentru mine scena cu Patul (zâmbește). Nu mi-a ieșit să fiu dezinhibată și liberă… Într-un final a ieșit super frumos, nimic vulgar și foarte firesc. Asta datorită regizorului – Nicholas Suvorov”, ne-a mai povestit artista.

Vera Țurcanu ne mai povestește că și-a pus în practică și ideile regizorale în acest videoclip, lucru de care este foarte mândră. „Mi-a plăcut mult că am putut să pun în practică ideile mele regizorale dar și stilistice, deci m-am implicat sută la sută! Cine știe, poate pe viitor mă fac și regizor!”, a remarcat interpreta.

Amintim că artista s-a făcut cunoscută pentru locul II la Selecția Națională pentru Eurovision 2018. În același an artista a participat la „Vocea Turciei”, iar doi ani consecutiv și-a încercat puterile la „X factor România 2017-2018”. Anul 2019 i-a adus o nouă competiție pentru Eurovision, dar și participarea la show-ul „Cântă acum cu mine” (România) 2019. Vera Țurcanu este absolventa Academiei de muzică, teatru și arte plastice – facultatea Actor Teatru și Cinema și e fostă actriță la Teatrul Studio „Geneza-Art”.