Crăciunul este astăzi o sărbătoare mult așteptată. Ce poate fi mai frumos decât atunci când ești înconjurat de familie, prieteni, atmosferă caldă și liniștitoare? De la jocuri la decorațiuni și mâncare, ambianța acestei sărbători poate fi diferită în funcție de colțul lumii în care te afli.

Iată care sunt principalele tradiții de Crăciun în jurul lumii:

Calendare umplute cu bomboane în Germania
Singurul lucru care este mai plăcut decât să numeri câte zile au rămas până la Crăciun este să și primești ciocolată în timp ce faci acest lucru. În Germania copiii primesc calendare cu 24 de pătrate, decorate festiv. Începând de pe 1 decembrie se deschide câte un pătrat, ia înăuntru va fi o bomboană de ciocolată aromată.

Scrisori pentru Moș Crăciun, ca în Franța
În Franța scrisorile trimise lui Moș Crăciun sunt luate în serios. Astfel, încă din 1962, orice scrisoare trimisă lui Père Noël (Moș Crăciun) va primi un răspuns sub formă de felicitare chiar de la Moș, potrivit legilor în vigoare. Este frumos să îți încurajezi copiii să-i scrie Moșului și să pună scrisoarea la cutia poștală. Vor fi entuziasmați dacă mai târziu vor găsi, în mod „misterios”, un răspuns scris de mână chiar de Moșul.

Curățenia de sărbători din Jamaica
Uită de curățenia de primăvară! În Jamaica acest lucru se face exact înainte de Crăciun. Majoritatea familiilor își zugrăvesc din nou casele, tund gardul viu sau cumpără draperii noi. Înainte de a face bradul ai putea să creezi un nou look pentru întreaga casă. Va fi mult mai plăcut să-l aștepți pe Moș Crăciun dacă ai dat cu aspiratorul, ai spălat toate lenjeriile de pat, ai împrospătat covoarele și podelele strălucesc.

Schimb de cadouri ca în Belgia
În Belgia Crăciunul este însoțit de un joc legat de cadouri. Astfel, toată lumea cântă un colind, în timp ce un cadou trece din mână în mână, iar în momentul în care cântecul se termină persoana care ține cadoul îl poate păstra.
Planifică din timp cadourile, invită-ți prietenii și distrați-vă cu acest joc special.

Răsplata pentru colindători ca în Grecia
În Grecia colindătorii merg din casă în casă răspândind muzica și spiritul Crăciunului, iar după ce termină de cântat primesc adesea dulciuri sau bani. Păstrează și tu un coș cu bomboane de ciocolată, felii de cozonac sau acadele și împarte-le colindătorilor care sună la ușa ta.

Mărul pentru pace în China
Denumirea acestui fruct seamănă cu „pace” în limba chineză, așa că multe familii din China mănâncă un măr de Crăciun ca simbol al armoniei și prosperității în anul care va veni. Gustă și tu felii de măr cu scorțișoară și pune-ți o dorință pentru liniște și pace de Crăciun.

Săruturi sub vâsc la fel ca în Marea Britanie
Obiceiul săruturilor sub vâsc a apărut cu mulți ani în urmă în Marea Britanie. Refuzul unui sărut în aceste condiții este un semn de ghinion, iar o variantă a acestei tradiții cere să culegi un fruct de vâsc pentru fiecare sărut și să nu te oprești decât când se termină fructele. Agață și tu deasupra ușii ramuri de vâsc și adu mai multă dragoste în atmosfera de sărbătoare.

Prăjitura-surpriză din Spania
Deși în mod tradițional se mănâncă pe 6 ianuarie, Roscón de Reyes a devenit un deliciu culinar asociat cu sărbătoarea Crăciunului în toată Spania. Este o prăjitură mare, rotundă, cu un gol în mijloc, acoperită cu glazură și fructe confiate. În aluat este ascunsă o monedă și persoana care o găsește va avea noroc în noul an. Fă și tu o prăjitură de acest tip, ascunde darul norocos și vezi cine va avea felia câștigătoare.

Amintirea persoanelor dragi în Portugalia
În Portugalia se crede în viața de după moarte. Astfel, se organizează uneori „consoda”, o masă de Crăciun în cadrul căreia se păstrează locuri și se pun porții de mâncare pentru persoanele dragi care au decedat. Preia și tu parțial această tradiție, împărtășind amintiri speciale care includ persoanele care nu mai sunt alături de tine de sărbători.