De un an, Tany Vander pare să fie mai fericită ca oricând. Trăiește o frumoasă relație de dragoste, iar alături de iubitul său se simte cel mai bine. Ieri, cei doi îndrăgostiți au sărbătorit un eveniment important din viața lor de cuplu. Iată ce daruri reciproce și-au făcut.


Chiar de la primele ore ale dimineții, interpreta a fost surprinsă de către jumătatea sa cu un set de bijuterii de brand, care valorează câteva mii de dolari. Imediat ce a văzut darul, Tany a și postat pe contul său de Instagram un video în care prezintă noii cercei și noul inel din colecția sa.

Pentru a marca evenimentul, cuplul a petrecut o seară într-un club de noapte din Chișinău, acolo unde bruneta i-a dedicat iubitului său o piesă pe care a interpretat-o live. Este vorba despre „I will always love you” de Whitney Huston.

„5 noiembrie. Exact un an de când ne-am cunoscut, iar tu nu ai auzit niciodată cum cânt eu, chiar dacă știi că sunt pasionată de muzică. Astăzi, am decis să cânt pentru tine, fără repetiții, fără ajustarea microfonului, fără nimic. Am vrut să fie totul natural, deși pe alocuri poate am falsat. În schimb, am făcut-o din toată inima. Mi-am făcut griji ca totul să iasă bine. M-am simțit la fel ca la un examen la Conservator. Cuvintele acestei piese vorbesc de la sine. Te iubesc”, a scris Tany Vander.

Interpreta a ales să poarte o ținută all black, iar rochia pentru care a optat i-a făcut pe unii internauți să creadă că această este gravidă, fapt negat însă chiar de ea astăzi.

Citește și: Tany Vander a savurat o nouă vacanță în Italia alături de iubitul ei

Foto: Instagram.com