„Legenda” spune că soleanca a fost inventată de o gospodină, care a rămas după mesele copioase de sărbători cu multe bucate neatinse pe care nu voia să le arunce. Dacă sunteți în aceeași situație vă propunem să încercați ciorba rusească cu gust acrișor-sărat-pipărat. Rețeta clasică poate fi schimbată în funcție de preferințe.

Ingrediente:

  • 200 grame carne afumată (poate fi de care doriți),
  • 300 grame de salam după dorință (poate fi de câteva feluri),
  • 1 ceapă mare,
  • 4-5 castraveți murați,
  • 1 morcov mare,
  • 3-4 linguri pastă de tomate,
  • pătrunjel,
  • mărar,
  • 200 gr măsline,
  • lămâie,
  • frunze de dafin,
  • sare și piper după gust.

Preparare:

Ceapa tăiată mărunt și morcovul dat prin răzătoare se pun la călit în puțin ulei pentru câteva minute. Adăugăm pasta de tomate și lăsăm pentru încă două minute, după care se adaugă afumătura, salamul și castraveții murați, toate tăiate julien (pai), frunzele de dafin și amestecăm totul bine. Peste câteva minute acoperim cu apă și lăsăm să fiarbă până se pătrund aromele. Gustăm ciorba și adăugam piper și sare, dacă este nevoie. La sfârșit punem măslinele, pătrunjelul și mărarul tocat, așteptăm să dea în clocot și oprim focul. Se servește fierbinte, cu felii de lămâie și smântână.

Poftă bună!

Sursa foto: Google.com

Vezi și: Probleme cu digestia? 3 ceaiuri care te vor ajuta să-ți revii după masa copioasă de sărbători

Distribuie articolul: