Multe dintre femei ajung să fie înşelate de partenerii lor. Deşi cred că trăiesc una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste şi că acest lucru nu se poate întâmpla şi în cazul lor, când se aşteaptă mai puţin, semnele încep să apară. Din păcate, unele nu au curajul să plece, iar altele, cu inima zdrobită îşi continuă viaţa şi nu se mai uită înapoi. Dar oricât de puternice ar părea, se confruntă cu o slăbiciune: se tem de noi începuturi. Cauza? Lipsa încrederii. Să nu treacă din nou prin aceeaşi situaţie, să nu se îndrăgostească şi să resimtă acea durere.

Multe dintre noi ne-am lovit de situaţii similare şi ne-am confruntat cu un amalgam de sentimente în momentul în care am aflat că omul pe care îl iubeam, ne-a înşelat. Ştim, ţi se rupe inima-n două, dar de ce o astfel de întâmplare trebuie să-ţi complice viaţa şi să te facă să fii în permanenţă suspicioasă în privinţa potenţialilor parteneri?! Fii curajoasă, ia-ţi inima-n dinţi şi încearcă să cunoşti persoane noi. Oricât de înspăimântător ar fi, chiar dacă eşti pregătită sau nu.

Poate că nu vei fi la fel ca înainte de a trece prin această situaţie, dar nu poţi lăsa o astfel de experienţă să te definească sau să te oprească să-ţi deschizi din nou inima.

Ai nevoie de o pauză

Pentru început, până reuşeşti să-ţi refaci cât de cât inima, ai nevoie de un detox care să te pregătească pentru noile întâlniri şi cum să-ţi evaluezi potenţialii parteneri. Acest lucru te poate ajuta enorm, iar dacă nu-ţi laşi puţin timp pentru tine şi, imediat după despărţire, fugi să cauţi pe altcineva, vei realiza că eşti încă vulnerabilă şi vei lua decizii nesăbuite.

Nu grăbi lucrurile

Chiar ai nevoie de foarte mult timp atunci când vine vorba să-ţi cunoşti viitorul partener. Nu ai de unde să ştii dacă cel pe care tocmai l-ai cunoscut este de încredere, îşi doreşte aceleaşi lucruri de la o relaţie ca şi tine, iar disciplina emoţională, pas cu pas, va duce la rezultate uimitoare. În primul rând, nu te avânta în întâlnirile zilnice, oricât de mult ţi-ai dori să-l cunoşti pe noul tip care-ţi surâde. Şi, bineînţeles, nu exagera cu mesajele. Un alt lucru important: nu vă daţi întâlnire în locuri în care hainele se pot da uşor jos şi puteţi ajunge direct în pat (la el sau la tine). Sper că eşti conştientă că ”Hai la mine să vedem un film”, nu este tocmai ceea ce pare. Dacă nu grăbeşti lucrurile şi nu te culci cu persoana pe care o placi atât de repede, poate ajuta la câştigarea încrederii faţă de potenţialul partener. În momentul în care vezi că tipul pe care-l placi este interesat mai mult de cine eşti cu adevărat şi nu vrea doar să fii încă o femeie adăugată pe lista lui, atunci poţi şti că bărbatul de lângă tine este unul de încredere.

Observă viitorul partener

Mulţi bărbaţi reuşesc să fie fermecători, amuzanţi, să pară interesaţi de tine şi să te facă să te simţi bine. Dar ai nevoie de un bărbat care să-ţi ofere atenţie şi să-şi facă timp pentru tine, chiar dacă în lumea lui poate este haos. Te sună? Vine la întâlnire când promite să o facă, fără să lase ceva să intervină? Îţi promite o cină romantică şi se ţine de cuvânt? Îţi sare în ajutor atunci când chiar ai cea mai mare nevoie? Toate acestea necesită mult timp de observare, dar îţi garantăm că va merita.

De ce nu a mers relaţia anterioară?

Nu întotdeauna este vina ”victimei” atunci când partenerul o înşală. Dacă relaţia nu funcţionează, cel nefericit poate pleca oricând, fără să fie nevoit să ajungă la acest pas şi să-l facă pe cel de lângă el să sufere. Înşelatul este o problemă cu care multe cupluri se confruntă. În general, până şi cele mai mici probleme din relaţie pot duce la asemenea alegeri. Este foarte important să îţi dai seama de ele şi să ai grijă să nu ajungi în acelaşi punct şi în relaţiile viitoare.

Conexiunea, un lux

Când întâlneşti o nouă persoană pe care o vezi ca pe un potenţial partener, încearcă să creezi o conexiune. Este cea mai puternică împotriva infidelităţii. Studiile arată că lipsa acesteia duce la înşelat sau alte probleme similare. Întotdeauna va exista cineva mai tânăr, mai frumos, mai deştept sau mai bogat care, fără niciun motiv, îţi poate lua locul peste noapte. Dacă creezi o conexiune cu partenerul tău, astfel încât să-l faci să se simtă în permanenţă iubit, adorat, unic, să-i oferi sentimente pe care nimeni nu i le poate oferi peste noapte sau aşa cum o faci tu, poţi spune că ai un as în mânecă.

Durerea te face mai puternică

Ştii cum se spune, ”Ce nu te omoară, te face mai puternic”. Aşa este şi în cazul relaţiilor. Atunci când ai parte de experienţe dureroase, trebuie să alegi să înveţi din ele. Trecerea de la victimă la războinic poate fi un pas important în procesul tău de recuperare. În felul acesta, vei avea mai multă încredere în tine şi potenţialul tău. Persoana care te-a înşelat nu va avea puterea de a readuce durerea în viaţa ta.

Sursa: csid.ro

Distribuie articolul: