Pentru majoritatea cuplurilor decizia de a mai avea un copilaș depinde mai mult de “când” si nu de “dacă”. Este mai bine să avem un copil la scurt timp unul după celalalt sau este mai indicat să treacă un timp mai îndelungat între sarcini?

Desigur, în mare parte, medicii recomandă femeilor o pauză de la 2 până la 4 ani între sarcini, doctorii susținând că organismul mamei are nevoie de acest interval pentru a se recupera integral și pentru a-și reîmprospăta toate resursele nutritive pierdute ca urmare a nașterii anterioare. Dar știința nu poate să ne dicteze toate hotărârile pe care le luam, în special dacă acestea implică emoții, dragoste și dorință.

 

Când ar fi momentul potrivit pentru încă un copil? Cea mai în măsură pentru a răspunde la această întrebare rămâne a fi desigur femeia. Multe mămici recunosc că această decizie este mai dificilă decât cea referitoare la primul copil. Fiindcă nu este vorba doar despre un alt copil, ci despre schimbarea unei familii, a tabieturilor, ritmului, responsabilităților și activității tuturor membrilor. Cu fiecare copil trebuie de luat în calcul anumite considerente – cum va afecta acel copil stilul de viață, munca, relațiile, căminul și, de asemenea, pe ceilalți copii. Nu există reguli scrise și nici softuri de calculator care sa spună când e bine să devii părinte, câți copii trebuie să ai și ce diferență de vârstă e ideală să fie între ei.

Mulți sunt cei care preferă ca distanța dintre copii sa fie foarte mica. Astfel cei mici cresc împreună, devin mai apropiați, au pasiuni asemănătoare, iar adulții scapă de scutece și biberoane cam în același timp. În contrast, dacă distanța este mare, abia când ca mămică te-ai dezobişnuit de ideea de a schimba scutece și de a încălzi biberoane o iei de la capăt.

Alt avantaj al distanței aproapiate dintre copii este folosirea hăinuțelor, căruciorului, pătucului, sau jucăriilor de la primul. Când diferența dintre ei este mai mare, primul copil, instinctiv, preia din uneori rolul de părinte. Rolul de frate/sora mai mare îl ajuta pe cel mai mare să fie mai responsabil, independent, matur. Cel mai mic are și el beneficii: învață mai repede să împartă frățește, are un camarad de joacă și un model de viata în plus, mai apropiat de vârsta lui comparativ cu părinții.

Desigur ca femeie, poți analiza cu foaia și creionul în mână plusurile și minusurile deciziei de a avea un alt copil, dar până la urmă aceasta hotărâre este dictata de inimă. Deci, dacă îți dorești un copil și la fel își dorește și partenerul tău, dacă starea psihoemoțională și climatul în familie este unul echilibrat, nu sta prea mult pe gânduri și dă glas inimii. Cu siguranță , odată cu nașterea unei noi vieți, se vor naște și multe alte bucurii, clipe minunate și responsabilități care au menirea să vă sudeze ca familie, ca echipă și să înmulțească dragostea.

 

Sursa foto: Arhiva personală

Vezi şi: Psihologul ne spune de ce este atât de important să citim: „În cărți găsim răspunsuri la multe întrebări”

Distribuie articolul: