Ana și Valeriu Mihai formează în cuplu atât în viața de familie cât și în viața profesională. Sunt căsătoriți, au o fetiță de aproape doi ani și… o Academie de Tango! Dansează și descoperă zilnic noi fațete ale acestui tip de dans și predau tangoul argentinian tututor celor pasionați de ritumurile latine. De unde vine pasiunea, cum o menținem și cât de greu sau ușor e să fii cuplu și acasă, și pe scenă, aflăm de la ei.

Pasiunea pentru tangoul argentinian și flamenco…

Ana: Vine încă de când eram mică, eu am dansat mai multe stiluri de dans până m-am regăsit în tangoul argentinian. Pasiunea pentru flamenco mi-a însuflat-o soțul meu.

Valeriu: Eu le-am decoperit din adolescență. Întâmplător eram pe lângă o sală de dans și acolo am văzut cum dansa o pereche cu multă pasiune. S-a transmis acest foc imediat. Ulterior am facut studii de tango la Moscova. După ani de practică am decis să deschidem Academia de Tangou Argentinian în Moldova.

Greu sau ușor…

Ana: Nu este ușor, deoarece tangoul argentinian se consideră a fi un dans mai complicat, dar și cel mai frumos dintre toate din regiune și nu numai.

Valeriu: Nu pot să zic că este greu sau ușor, sunt persoane care prind rapid acest dans, care pur și simplu învață rapid, în timp ce altora li „se dă” destul de greu. Desigur, în ambele cazuri efortul și dorința de a dansa contează și ajută cel mai mult spre un progres.

Totuși, contează coregraful…

Ana: Coregraful trebuie să fie profesionist în tot ceea ce face, să aibă calitatea de a preda ușor și pe înțelesul elevilor săi.

Valeriu: Cred că trebuie să mai aibă și abilități de a se descurca în diverse situații, pentru că în timpul dansului apar situații neprevăzute și doar coregraful le poate soluționa. Bineînțeles unui coregraf trebui să îi placă ceea ce face, să fie în acord cu meseria.

Academia de Tango…

Valeriu: Ideea unei astfel de academii este de foarte mult timp în mintea noastră. Exista Scoala de dans de tangou Argentinian, ca mai apoi să ne perfecționam și să apărem cu denumirea de Academie de Tangou Argentinian.

Dansul prin viață…

Valeriu: Credem că ne reușește să combinăm perfect și viața de familie și cea de pe scenă sau din sala de balet. Suntem mereu împreună și la job și acasă, avem aceleași interese, gândim la fel, iar aceasta ne face viața personală și cea profesională cu multe surprize plăcute.

Ana: Cel mai important că nu ne oprim și căutăm mereu noi provocări, și în familie, și în carieră. Am organizat mai multe flashmob-uri în diverse centre comerciale din capitală ca să împărțim pasiunea noastră de a dansa și de a învăța pașii de baza pe cei care nu știu să danseze. Așteptările au fost mai mari, moldovenii fiind mai rezervați când e vorba de un dans atât de pasional precum este Tangoul.

Dansul provoacă dependență…

Valeriu: Ne putem mândri cu performanțele țării noastre la capitolul dans sportiv. Avem multe locuri de frunte grație ansamblului Codreanca, dar și altele. Noi până una alta am participat doar la competiții naționale. În timp însă am înțeles că dansul, într-adevăr provoacă dependență, cei care vin să danseze tangou se molipsesc de la noi. Sunt persoane care călătoresc, dar când revin în țară și se întorc și la lecții, pentru că fără dans nu mai pot deja.

Sunt cărți și filme despre tango sau flamenco!

Ana: Despre flamenco au scris Paul Martinez – „Total Beginners Flamenco Guitar”, Sarah Bird – „The Flamenco Academy”, Lalagia – „Spanish Dancing”– le recomand iubitorilor. Și filmele sunt binevenite, doar că acolo totul pare simplu și se întâmplă să vină câte un elev cu dorința mare de a dansa, iar așteptările sunt ca să învețe cât mai curând. Tangoul însă necesită mult timp și dăruire. Probabil cea mai bună ecranizare, după mine, e filmul „Moulin Rouge”.

Valeriu:  Despre tango a scris Carolina de Robertis – „Zeii Tangoului”, Helene Gremillon – „Tangou pentru Lisandra” sau Youlie Mouzafirova – „Tango Flow”. Îmi amintesc că recent am avut o pereche cărora le-am predat compoziția pentru dansul mirilor. Ei au venit cu dorința să învețe tangoul dintr-un film, ca în final, dansul să iasă mai frumos decât era în acel film.

Provocarea… poate o vede cineva

Ana: Am accepta dacă ni s-ar propune să ne filmăm într-un film, deoarece tot ce are legătură cu dansul ne interesează, respectiv și participarea în filme. Când eram mică visam să mă filmez măcar într-un scurt-metraj dansând – e o provocare acum!

Valeriu: Probabil dacă s-ar filma povestea noastră cred că ar fi cel mai interesant –  viața personală combinată cu cea profesională. E o provocare… poate o vede cineva.

Autor: Daniela Gorincioi, stagiară ȘSAJ

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: