Am întâlnit-o pe Alexandra Kosareva la târgul de artizanat Yard Sale. Avea pe masă câteva obiecte care mi-au stârnit curiozitatea: niște periuțe pentru dinți din lemn și pungi de pânză pentru cereale. Să fie oare acestea viitorul planetei noastre, așa precum susține această tânără care le creează și mișcarea pe care au pornit-o ei în țara noastră? 

Accesorii ecologice

„ Aici sunt puține, am luat doar câteva exemplare pentru ca oamenii să vadă cu ce ne ocupăm”, m-a anunțat zâmbind tânăra. Apoi s-a dovedit că ea este și cea care produce accesorii ecologice din materiale naturale pentru a reduce consumul de plastic în societatea noastră. Mi-a spus că acum câțiva ani a fondat organizația care se numește Zero Waste Moldova, unde promovează modul de viață fără plastic. „Ideea a apărut doi ani și ceva în urmă când mă plimbam vara prin parc. Am calculat atunci că pe zi beau câte 6 sticluțe cu apă și m-am întrebat, unde se duc ele? Am început să mă dezic treptat de plastic și am observat că nu aveam accesoriile necesare de mers la cumpărături, plasele pentru fructe și legume, pungile de pânză trebuiau comandate sau să mi le cos singurică. Când am început să căutăm alternative s-a născut și ideea proiectului”, își amintește cu drag Alexandra.

Întai de toate – informarea

Apoi a urmat perioada de informare, de căutare a soluțiilor pentru diferite tipuri de plastic. „Oamenii încă nu conștientizează despre prezența plasticului în toate produsele din jur. Și noi am vrut să-i informăm, să cunoască mai multe”, susține ea.

Dacă la începutul activității sale mai întâmpina unele greutăți în timpul cumpărăturilor, „trebuia să explic de fiecare dată că nu am nevoie de pachet, le repetam de câteva ori nu mulțumesc, nu, nu vreau, iar ei oricum îmi împingeau pachetul”. Acum tânăra spune că este de o plăcere, deoarece majoritatea magazinelor au opțiuni diferite, au containere pentru cereale și le pui fără probleme în punga ta. „Și noi mai avem piețe, asta este cel mai super lucru din țara noastră. Acuma mai este și piața Eco Local Market de la Kentford în care găsești produse autohtone bune. Același lapte de la producător, sau carne crescută de casă. Poți să pui în caserolele tale fără probleme, ei chiar sunt bucuroși să ți le ofere fără pungile lor”, povestește Alexandra.

Marea realizare

Pe parcursul ultimilor ani, li s-au alăturat foarte multe persoane care împărtășesc aceeași idee. Însă nu aceasta a fost cea mai mare realizare, ci faptul că părinții au decis să-i urmeze exemplul. „Peste un an și jumătate de când m-am dezis de plastic, tatăl meu a venit și mi-a arătat ceașca lui de cafea pe care o poartă în geantă când merge să ia cafeaua din oraș, asta a fost grozav. El mereu făcea glume pe seama mea că eu umblu cu ceașca după mine prin tot orașul. Noi când mergeam împreună să bem cafeaua de la chioșcurile stradale, eu întindeam ceașca, iar barmanul râdea de fiecare dată. Acum are și el și e mândru de asta. Iar eu mă mândresc enorm și sunt bucuroasă că părinții mei au conștientizat asta.”

Micul efort gebereaza rezultate mari

Ea îndeamnă oamenii să nu se teamă să încerce ceva nou, să vadă că nu e nimic înfricoșător în alegerea de a schimba un pic modul de viață. „Fiecare om e individual și e minunat, și dacă o să depună un pic de efort o să aibă rezultate frumoase. Chiar și oamenii care ziceau că niciodată nu vor face asta, la un moment dat ajungeau încetul cu încetul să treacă la o viață fără plastic”, spune tânăra.

Această alegere ar determina totuși și niște programări zilnice, căci, după cum ne spune și Alexandra, „este important înainte de a ieși din casă să știi unde vei merge și ce trebuie să iei cu tine din timp, dacă ajungi la magazin sau dacă ai nevoie de apă și asta îți ia doar câteva minute”.

Motivația funcționează

Deși se întâmplă să mai greșească și ea cu plasticul, în mare parte cu bețișoarele pentru suc, totuși a ales să nu se învinovățească ci să își spună „ok, de data asta am uitat, dar data viitoare nu voi mai lua” și asta o motivează și funcționează mai eficient.

Își propune să dezvolte și să modernizeze această organizațieprin crearea unor accesorii inedite precum sunt absorbantele ecologice pentru femei, „absorbante din pânză naturală pusă în câteva straturi care să fie confortabile pentru dame, căci nu e plăcut când plasticul este și în interiorul tău”.

Una dintre dorințele ei este ca în magazine să fie plase pentru fructe la case, iar bețișoarele de plastic să fie înlocuite cu cele de hârtie. De asemenea visează ca oamenii să conștientizeze cât mai mult această problemă ca viața să devină mai bună. „Noi vrem ca oamenii să discute cu noi, căci să studiezi toate materialele de pe internet îți ia mult timp, dar noi deja am făcut asta și putem rapid și cu plăcere să împărtășim informația dată”, a mai adăugat Alexandra Kosareva.

Autor: Cristina Jabinschi, stagiară