Cezara-Nicoleta Cheltuială este o tânără pasionată de muzică. Inițial pasiunea se limita la înscrierea unor cover-uri, dar acum Cezara are propriile versuri, note muzicale și care într-un final se rezumă la o piesă ce prinde la public, pentru că este despre ceea ce simte ea cu adevărat. Doar realitate. 

Sursă: Arhiva personală

Ce se întâmplă atunci când sentimentele iau foc?

„Încep a sări scântei în toate părțile. Atunci e cel mai bun moment de a scrie niște versuri. Atunci nu mă mai gândesc, iau telefonul, pentru că de obicei scriu tot în notițe. Încep să spun în glas tare niște fraze, niște cuvinte care, practic, n-au nicio legătură, dar care până la final creează o ambianță frumoasă. Merg așa prin casă, oriunde aș fi, ca o nebună și încep a fredona, a lipi niște cuvinte și atunci când sentimentele iau foc, parcă nici nu mai gândesc, scriu tot ce îmi vine în cap, fără să citesc, pentru că în mare parte, anume în acest moment mă descarc de tot ceea ce simt. Aș spune eu că procesul acesta a focului ar merita mulțumirea multor artiști, scriitori, pentru că multe capodopere au apărut datorită lui”, a destăinuit Cezara.

Ce te face să înșiri gândurile pe foaie?

„Momentul. Totul se rezumă la moment. În dependență de ceea ce simt acum, îmi apar ideile. Am pățit-o să scriu versuri și în maxi-taxi, și mergând noaptea pe drum, și stând la stație, privind într-un punct. La mine, muza nu-i la oră, ea poate să apară și când nu o aștept deloc. Pentru mine totul, dar absolut totul depinde de moment”, a explicat tânăra.

Sursă: Arhiva personală

Despre ce, cel mai des, sunt aceste gânduri?

„Cel mai des scriu despre dragoste. Dacă să analizăm un pic, dragostea cuprinde și rău, și bine, și fericire, și ură, fidelitate sau nu, mamă, copii. Dar și noi, oamenii, nu putem trăi fără ea. Dragostea a fost, este și va rămâne cea mai actuală temă, pentru că ne naștem cu ea și o purtăm cu noi toată viața. Am încercat eu să mai scriu despre niște chestii, dar sinceră să fiu, îmi par banale pentru că în primul rând, eu nu mă regăsesc în ele, iar dacă eu nu pot transmite un sentiment, atunci cum ceilalți îl vor primi?”, a spus Cezara.

Care au fost primele idei după lansarea piesei?

„Îmi doream din toată inima să prindă la public și oamenii să aprecieze, pentru că am depus suflet în ceea ce am scris. Pentru mine, luna este un simbol foarte foarte personal, și practic, cele mai mari idei apar sub conducerea ei. Dacă toată lumea se conduce după stele, eu sunt obsedată de lună. Sinceră să fiu, aveam mari emoții și controlam mereu pagina de Instagram și YouTube, să văd ce rezultate am, ce feedback am primit. Sunt foarte fericită pentru că am fost apreciată, iar asta mă face să vreau să lupt pentru mai mult”, a declarat interpreta.

Ce se ascunde în spatele versurilor puse pe note muzicale?

„Realitatea. Se ascunde exact ceea ce simt sau ceea ce am simțit. Eu nu pot scrie din istoriile altora, eu am nevoie să le trăiesc pe ale mele. N-am cum să transmit emoții dacă eu n-am trăit și n-am trecut prin aceste momente. E sinceritate. Ofer oamenilor tot prin ce am trecut, iar ei se regăsesc. Uneori chiar îi ajută să treacă peste o anumită situație, pentru că am primit foarte multe mesaje. Ofer ca să primesc și asta se numește putere”, a menționat Cezara.

Care este sursa ce îți generează idei și inspirație?

„Liniștea. Liniștea este sursa mea. Pot să am mii de idei și să vreau să le pun pe foaie, dar nu pot atâta timp cât în jurul meu și în interiorul meu e haos. Pot să mă concentrez atât de tare la ceea ce fac, că nu mai aud nimic de prin părți. Și totuși, sincer, sursa mea de inspirație este viața mea, absolut tot prin ce trec. Sunt niște chestii banale care le fac: dorm, mă trezesc, sufăr apoi îmi trece. Iubesc, râd, plâng, dar când le transform într-un cântec, devin atât de speciale, încât pare că nu orice om e la fel. Probabil am darul de a transforma banalitatea în ceva mai special”, a expus tânăra.

Cum definești ceea ce faci la momentul actual?

„Într-un cuvânt, dragoste. De la început era ca un hobby din care primeam plăcere, dar cu cât exersez mai mult și cu cât mă dedic în totalitate pe zi ce trece, m-am îndrăgostit în munca mea. Am ajuns la zilele când stau de dimineață până seara și mă gândesc la subiecte noi pentru versuri și nu mă opresc până când nu găsesc ceva. Îmi crește adrenalina când îmi dau seama că mi-a venit muza, iar în câteva minute voi scrie o istorie. Fata cu păr negru și ochi verzi care făcea doar cover-uri, acum încearcă și se dedică în totalitate pentru fiecare cuvânt”, a explicat tânăra.

Îți vezi viitorul în acest domeniu sau totuși e un hobby pentru suflet?

„Muzica a fost, este și va rămâne pentru mine hrană pentru suflet, dar deja n-am cum să o las doar ca hobby, pentru că a devenit dependență. Eu aștept cu nerăbdare să scot în lume definiția propriei mele persoane, iar vreodată, în viitorul apropiat, sper lumea să își aline sufletul cu muzica mea”, a concluzionat Cezara.

Distribuie articolul: