Maria Balan este o mămică tânără din Chișinău și de doi ani este în concediul de maternitate. Ea creează gentuțe din lemn, care cu ajutorul pensulei și a culorilor, devin adevărate opere de artă.

Maria sau cum își mai spune, Maricica, a fost mereu îndrăgostită de frumos. Tânăra a absolvit Academia de Muzică Teatru și Arte plastice, Facultatea Design Interior, iar când a devenit mămică a căutat cu ce și-ar putea ocupa timpul liber. Astfel, de jumătate de an, aceasta realizează gentuțe care cuceresc prin originalitate.

Maricica Balan: „Mereu am fost entuziasmată de culori vii, de frumos și de tot ce este unic. Fiind în concediul de maternitate mi-a venit o idee asupra căreia am cugetat mult timp. Nu eram sigură dacă merită să încerc sau nu, dar am prins aripi doar atunci când am fost încurajată să încerc chiar de soțul meu. Din acel moment a pornit frumoasa mea poveste de creație.”

„La început cream diverse accesorii: cercei, broșe, pandative, agrafe, butoniere, dar fiind o persoană căreia îi plac schimbările, mă gândeam să încerc ceva nou, să creez ceva frumos așa cum visam eu. Totodată, eram conștientă că pentru a obține rezultate frumoase, este nevoie de foarte multă muncă.

Inspirația mea vine de la tot ce este frumos. Mă inspiră culorile vii ale naturii, oamenii buni, starea de bune, uneori și o picătură de apă care pentru cineva ar părea un lucru banal, pentru mine este o creație, un întreg univers.”, a adăugat tânăra.

„Gențile sunt confecționate din lemn, din piele naturală și completate cu furnitură din metal. Pentru decor folosesc paiete, mărgele de diverse mărimi, dar și pietre semiprețioase. Etapa finală, care este cea care îi dă viață creației mele și totodată unicitate, este pictura. Tot procesul durează in jur de 10 zile, astfel fiecare gentuță este unică, realizată într-un singur exemplar și poate fi purtată de oricine, atât cu ținute casual, smart casual, dar și elegant-clasic, romantic și chiar minimalist” a dezvăluit Maria.

„Sunt fericită că mă înconjoară oameni buni și o familie frumoasă care mă încurajează și mă susține mereu fiind totodată o motivație pentru mine, să continui să creez și să merg înainte mereu și doar cu capul sus. Îmi place ceea ce fac și depun multa muncă și străduință. Mă regăsesc în fiecare lucrare deoarece creez cu suflet și multă dragoste” a mai adăugat tânăra.

Vezi și: Când îmbracă ie o cântăreață și o scriitoare sexy, se „aprinde” și inspirația (Foto)

Distribuie articolul: