Anastasia Walfs este unul dintre puținii tineri de la noi care a pășit în sfera afacerilor nu pentru profit material, ci pentru a schimba comportamentul distructiv al oamenilor, în raport cu mediul. Recent, a lansat marca de genți ecologice „Pangea”. Totuși, creațiile sale depășesc cu mult această tematică, pentru că poartă pictate pe ele amintiri, ilustrații și imagini care inspiră și transmit idei. Tânăra de 25 de ani susține că a fost inspirată de către bunicul ei. Întreaga poveste a genților create de EA o găsiți în acest interviu.

IMG_20161014_152229Dragă Anastasia, ești unul dintre puținii discipoli de la ASEM care decide, totuși, să își lanseze propria afacere. De unde se trage pasiunea ta pentru business și cum se face că te-ai îndrăgostit de un domeniu atât de diferit lui – arta?

Știți, n-aș numi niciodată drept „business” ceea ce fac eu. Nu-mi place acest cuvând, mi se asociază cu ceva negativ și chiar imoral.

Sunt de părere că dacă un om deține o activitate a sa, indiferent de domeniu, scopul său nu trebuie să se limiteze la îmbogățirea personală, ci să urmărească neapărat binele oamenilor și al lumii înconjurătoare.

Da, sunt absolventă ASEM, dar nu studiile m-au adus la drumul pe care merg astăzi. Este important nu unde învățați, ci ce fel de oameni sunteți, dar și care vă sunt scopurile și visurile.

IMG_20151212_154952

Recent ai lansat la Chișinău un proiect lipsit deocamdată de concurență. Vorbește-ne despre Pangea Art & Eco Bags. Cum s-a născut? Care e scopul său și ce înseamnă acum pentru tine?

sm7Totul a pornit în fragedă copilărie, când am început să admir vopselele, să le urmăresc și să fiu curioasă. Cred că asta a jucat un rol important. Bunicul meu a fost pictor, puteam sta ore în șir ca să privesc cum muncește: cum amestecă vopselele, creând zeci de nuanțe noi; ce pensule utilizează, în ce ordine aplică straturile de culoare. Atunci nu înțelegeam că aceste acțiuni aveau să-mi rămână în subconștient. Au trecut mulți ani ca ele să regăsească drumul spre mine.

Pangea este rezultatul unui amestec dintre amintiri, dragoste pentru artă și natură. Este un pas pentru soluționarea unei probleme globale. Știați că în medie, un om utilizează 800 de pachete de plastic timp de un an? Unde pleacă ele după utilizare? Sunt sigură că știți.

Gențile ECO au existat mereu, dar de ce oamenii nu le-au utilizat? Răspunsul era acesta: nu sunt destul de atrăgătoare, ca oamenii să-și dorească să le utilizeze. În mod obișnuit, gențile ECO se aduc în dar și pe ele, de obicei, sunt imprimate logotipuri corporative sau desene și texte lipsite de gust. Cine va vrea să le poarte pe stradă? Eu – pentru nimic în lume. Anume de asta am creat gențile cu picturi, de care nu mă despart. Le-am dăruit apoi mamei, prietenei. Așa s-a născut Pangea.

DSCN9953

Promovezi două valori: artă și respect pentru natură. Din ce sunt confecționate gențile tale și cine sunt autorii picturilor lăsate pe pânza fiecăreia dintre ele?

Mizez pe dezvoltarea ecologică. Pangea înseamnă mai mult decât genți ECO. Sunt o nouă filosofie, un nou mod de viață, o geantă rațională, care privește în viitor.

Gențile sunt confecționate din material ecologic, reciclat, inofensiv, care nu dăunează omului și mediului înconjurător. Acum, autorul tuturor ilustrațiilor sunt chiar eu. Recent însă, mi s-au alăturat câțiva oameni care împart aceeași filosofie. În curând, vom lansa o surpriză pentru toți cei care ne susțin.

IMG_20170619_115606

p1eMS75IfyYȚin să aflu când simți că ți-a fost mai dificil: să investești și să pregătești lansarea brandului de genți eco-artistice, ori să muncești la promovarea și poziționarea sa pe piață.

Ideea brandului și filosofia sa sunt inseparabile de percepția mea fațăde lume. Am creat eu însămi aspectul vizual al genților Pangea și le-am pregătit pentru venirea pe lume. Ideea mi-a captat atenția atât de mult, încât timpul s-a scurt foarte reped. Dar subliniez că ideea e doar idee fără sprijin și mișcare. E important să muncești mereu la ea și să investești efort, timp și suflet.

Să vorbim despre prețuri și despre posibilitateaca fiecare client să își personalizeze geanta. Le oferi clienților tăi această prioritate?

Da, desigur, fiecare are posibilitatea să comande o ilustrație pe care o vrea. Vrem ca dorințele oamenilor să coincidă cu gândurile ilustrate pe aceste genți ECO. E grozav atunci când poți lua cu tine o bucată de apus, de ocean sau de pădure.

DSCN9752

Există anumite cărți motivaționale/de afaceri care te-au inspirat și ai dori să le împărtășești altor tineri? Lasă-ne câteva titluri care ți-au schimbat percepția despre sfera business-ului.

Toți știu că e bine să citești cărți, dar nici pe departe toți fac asta. Eu ador să citesc și vă recomand să faceți la fel. Citiți literatură bună, clasică, artistică. Cu cât mai mult veți citi, cu atât va fi mai bine pentru voi. Atâtea cunoștințe și experiențe nu veți lua de nicăieri altundeva.

Iată lista mea:

IMG_20170612_155127Scott Jurek “Eat and Run”

Chris Anderson “TED Talks: The Official TED Guide to Public Speaking”

Linda V. Berens “The 16 Personality Types, Descriptions for Self-Discovery”

Antoine de Saint-Exupéry “The Little Prince”

Jacque Fresco “Author of The Best That Money Can’t Buy”

Tony Buzan, Barry Buzan “The Mind Map Book: How to Use Radiant Thinking to Maximize Your Brain’s Untapped Potential”

Michio Kaku “The Future of the Mind: The Scientific Quest to Understand, Enhance, and Empower the Mind”

Cum îți gestionezi timpul, astfel încât să le reușești pe toate?

Am citit mult și la acest subiect și pot spune că totul e foarte individual. Nu există secrete, există sfaturi. E important să începi cu înțelegerea de sine: să urmărești în ce momente ești productiv, de ce reușești mult mai liber să faci o acțiune. Gândiți-vă la ceea ce vă motivează, vă dă puteri și vă dăruiește inspirație.

Cum îmi reușește mie? Simplu: 1) concentrare pe acțiune; 2) planificare; 3) carnet și stilou; 4) utilizarea hărților intelectuale; 5) plimbări în natură; 6) vizualizarea clară a scopului și flexibilitatea; 7) acțiune.

Desigur, uneori visez la teleportare și la o mașină a timpului!

IMG_20161014_152741

Cine sunt oamenii cărora ai dori să le mulțumești pentru sprijin, inspirație și succes? Le poți lăsa un mesaj pe această cale.

În realitate, anume oamenii care ne înconjoară sunt motoarele care ne direcționează spre succes. Eu am avut mare noroc de ei. Le mulțumesc părinților mei pentru dragostea, răbdarea și faptul că m-au crescut așa cum sunt. Îi mulțumesc surorii pentru inspirație și fratelui – pentru critici constructive.

Mulțumiri soeciale îi adresez iubitului meu, care e mereu alături și mă sprijină în momentele dificile, extinde hotarele percepției mele și face posibil imposibilul. Fără voi toți, nu m-aș fi descurcat.

wBaLAWrQIPM

FSCN0070Te rugăm să lași un mesaj pentru toți tinerii din Moldova care nu au destul curaj ca să-și vadă implementate ideile de afaceri ori care, dezamăgiți de sistem, decid să aleagă drumul străinătății.

Desigur, sistemul e foarte diferit de ideal. E trist, dar avem și partea bună: putem schimba situația. Totul începe de la aceea că nu ești de acord cu ceva, vrei și știi cum să schimbi lucrurile.

Desigur, va fi greu. Dar vă rog: priviți în jur și gândiți-vă la ce ați putea face mai bine. Ceea la ce vă gândiți și ce faceți zi de zi sunt cele mai importante lucruri care vă formează prezentul și viitorul. Vă temeți, vă îndoiți și nu vedeți ieșirea? Fiți mai atenți, dezvoltați-vă, fiți curioși, căutați oameni care să vă inspire, fiți voi înșivă surse de inspirație. Nu așteptați că cineva va realiza o sarcină care este a voastră. E doar viața voastră și doar voi răspundeți de ea.

Fiți deschiși, buni și corecți, pentru că egoismul și oportunismul nu vor schimba niciodată lumea. Căutați-vă scopuri demne, susțineți oamenii demni. Începeți acum, pentru că este timpul potrivit. Le veți reuși pe toate!

Foto: arhiva personală, Pangea Art & Eco bags 

Distribuie articolul: