Astăzi este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi, cât și peste Prut, însă viața nu i-a oferit totul de-a gata. Irina Rimes a fost nevoită să treacă prin multe încercări până a ajunge acolo unde este acum. Nu se sfiește să povestească cum o perioadă stătea la mila trecătorilor, cântând pe stradă în Belgia ca să câștige bani. 

Despre cât de greu i-a fost Irinei Rimes, la începuturile carierei sale muzicale, artista a mărturisit în cadrul concursului „Vocea României”. Aceasta a povestit că au fost zile în care nu avea bani nici să-și ia bilet de autobuz, fapt pentru care stătea la mila trecătorilor pe stradă.

„Eu și soțul meu ne-am luat inima în dinți și ne-am dus în Belgia. Am luat pălăria și am adunat 110 de euro, cât costa biletul de autobuz. N-aveam bani de avion, n-aveam bani de întoarcere”, a povestit Irina Rimes.

„Imaginează-ți că nu avem bani nici să mergem la baie. Am ajuns în Frankfurt și stăteam ca proștii pe scaune și ne țineam să ajungem într-o benzinărie unde e baia gratis. Am prețuit și încă prețuiesc acel moment!”, a mai spus antrenoarea de la Vocea României.

Cântăreața originară din Republica Moldova a dezvăluit detaliul neștiut despre viața ei chiar în timpul emisiunii „Vocea României”, când încerca să o convingă pe o tânără din Craiova, care obișnuiește să cânte pe străzi în Roma, să se alăture echipei ei, însă aceasta l-a preferat pe Horia Brenciu.

Distribuie articolul: