A făcut un adevărat spectacol pe scena concursului muzical „Vocea României”. Ioan Bogdan, care s-a dovedit a fi și câștigătorul competiției l-a readus în ring pe regretatului interpret Michael Jackson. Spre deliciul publicului, concurentul a imitat și câteva dintre mișcările celebre ale cântărețului, scrie Agora.md. 

Și momentul muzical alături de Feli a fost unul neobișnuit, mai ales că interpreta din România a revenit în scenă cu această ocazie la doar trei săptămâni după ce a devenit mamă.

„Emoţia de la Vocea României e extraordinară, presiunea e mare. Mă bucur că oamenii au crezut în mine. Chiar dacă am câştigat trofeul, cred că cel mai mare câştig este publicul şi le mulţumesc că m-au apreciat exact aşa cum sunt eu”, a declarat cânștigătorul după concurs.

Este pentru a doua oară consecutiv când Smiley câştiga alături de un concurent. „A fost o seară foarte emoţională pentru noi şi mă bucur că oamenii l-au votat pe Bogdan. Sper că cel puţin un moment din această seară să devină viral la fel că audiţia care l-a făcut celebru”, spune Smiley pentru ProTV.ro

Precizăm că niciunul dintre moldovenii care au fost în concurs nu au reușit să acceadă în finală. Lavinia Rusus și Vitalie Maciunschi au reușit să ajungă doar până în semifinale.