Meghan Markle demonstrează că este o americancă get-beget și că nu poate renunța la obiceiurile de când nu era Ducesă. Meghan este o fire mai relaxată și are un mod mai prietenos în comunicare cu adulții de la evenimentele oficiale la care participă. 

Recent fost lansarea colecţiei de haine Smart Works, fondurile din vânzarea acestora fiind destinate carităţii. Ei bine, ajunsă la locul evenimentului, Ducesa de Sussex a îmbrăţişat-o strâns şi lung pe prietena ei, designerul Misha Nonoo, lucru care le-a amintit fanilor regali de regretata Lady Diana, aceasta fiind la rândul ei foarte afectuoasă cu copiii şi cu adulţii, chiar şi-n public.

Aceste îmbrăţişări contravin protocolului regal, unul care cere ca membrii familiei regale să se rezume la strâns mâna celor din public şi să nu se hazardeze la îmbrăţişări.

Spre deosebire de Meghan, cumnata ei, Kate Middleton, viitoare regină, de altfel, respectă eticheta regală şi nu prea se oferă să-i îmbrăţişeze pe ceilalţi. Cu toate acestea, dacă un copil sau chiar una admirator adult vrea s-o îmbrăţişeze pe Kate, aceasta este destul de politicoasă încât să nu refuze.

Totuși britanicii consideră că îmbrăţişările ar trebui rezervate doar prietenilor apropiaţi şi membrilor familiei, un astfel de comportament din partea unui străin putând fi interpretat ca fals.

Distribuie articolul: