Masajul facial este tratamentul care ajută la menținerea sănătății și frumuseții pielii, dar și a încetinirii procesului de îmbătrânire. Dar asta nu e tot.

Ca procedură, masajul facial nu presupune efectuarea unor mișcări extrem de complicate, putând fi realizat cu încredere în confortul propriului cămin. Practic, este vorba despre o rutină prin intermediul căreia este îmbunătățită circulația sângelui și care, totodată, vine la pachet cu mai multe beneficii, cum ar fi prevenirea ridurilor și stimularea elasticității pielii, notează marieclaire.ro.

Masajul facial poate fi de sine stătător sau inclus într-o experiență completă, care să implice întregul corp. La nivelul feței există mulți nervi și puncte de presiune care transformă această formă de masaj într-un răsfăț.

Potrivit specialiștilor, ritualul ar trebui realizat de 2-3 ori pe săptămână, prin aplicarea, în prealabil, a unei formule de îngrijire specifice, cum ar fi uleiul, pentru mișcări mai ușoare.

Pentru a-ți face singură un masaj facial, trebuie să folosești degetul mare și arătătorul pentru a apuca ușor sprâncenele din colțul interior spre cel exterior. Repetă această mișcare de 5 ori. Apoi, folosind arătătorul și degetul mijlociu, recurge la mișcări circulare la tâmple pentru a reduce tensiunea existentă. Folosindu-te de aceleași degete, întinde pielea ochilor în jos, spre centrul feței și apoi din nou în sus, spre sprâncene, pentru a crea o mișcare circulară. Repetă și această procedură de 5 ori. La final, cu toate degetele, masează de la tâmple în jos, pe lateralul feței, ajungând până la gât, pentru a îndepărta lichidele acumulate.

Ce mișcări sunt recomandate

Dacă ești presată de timp sau pur și simplu nu ai mereu dispoziția necesară pentru o întreagă oră de masaj, poți încerca aceste mișcări create special pentru fiecare zonă a feței:

  •  Pentru ochii umflați: Utilizând degetul inelar de la fiecare mână, apasă ușor din colțul intern până la sprânceană și repetă aceeași mișcare și pe zona cearcănelor. Atenție, trebuie aplicată foarte puțină presiune.
  • Pentru zona frunții: Folosind degetele arătător și mijlociu, apasă ferm pe zona dintre sprâncene și apoi întinde în sus, până ajungi la linia părului. Repetă această mișcare de câte ori ți se pare necesar.
  • Pentru definirea zonei maxilarului: Fă semnul păcii și, ținând degetele puțin îndoite, pornește o mișcare în care să prinzi zona maxilarului. Întinde ușor, într-o mișcare ridicată, ajungând până în dreptul urechilor.
  • Pentru accentuarea zonei pomeților: Repetă mișcările de mai sus, însă de data asta poziționează-ți degetele sub pomeți. Apasă ușor și, la final, ciupește ușor obrajii pentru o mai bună circulație a sângelui.

Masajul facial cu ajutorul unui roller din jad

Rollerul de jad este folosit în cultura asiatică de secole întregi, însă a devenit popular și în restul lumii. Acesta ajută circulația și face ca serumurile să intre mai ușor în piele. Nu este deloc dificil să utilizezi un astfel de instrument. Cel mai bine este să îl lași în frigider pentru câteva ore și apoi, după ce ai curățat pielea și ai aplicat o cremă de hidratare, să îl utilizezi. Aplică-l pe suprafața pielii cu o presiune ușoară, prin mișcări ascendente de-a lungul pomeților, a maxilarului și a frunții. De obicei, device-ul este dotat și cu o rolă mai mică, destinată zonei de sub ochi.

Pe lângă rollerul de jad, poți folosi și o piatră din jad sau cuarț roz numită gwa sha, care ajută la drenaj.

Alte beneficii

Masajul facial este sinonim și cu o serie de beneficii asupra organismului, cum ar fi:

  • Îmbunătățirea stării de spirit: Masajul facial scade nivelul anxietății și poate transforma o stare de spirit negativă într-una pozitivă. De asemenea, poate contribui la ameliorarea anxietății, dar și a stresului psihologic.
  • Prevenirea ridurilor: Stresul de zi cu zi duce la formarea tensiunii în mușchi specifici. Liniile frunții, cele dintre sprâncene și de-a lungul buzelor pot fi relaxate și diminuate cu ajutorul masajul facial blând. Combinarea masajului cu o cremă hidratantă ajută la reducerea ridurilor și a uscăciunii pielii.
  • Ameliorarea congestiei sinusurilor întâlnită în cazul alergiilor: Deși masajul terapeutic nu ar trebui să fie folosit pentru infecțiile sinusurilor fără aprobare medicală, acesta poate fi util în cazul ameliorării simptomelor alergice. Acumularea de mucus la nivelul sinusurilor poate duce la presiune, inflamație și dureri de cap. Inhalațiile cu aburi și masajul blând ajută la eliminarea secrețiilor, îmbunătățește drenajul și evită congestia.
  • Detoxifierea organismului: Sistemul limfatic joacă un rol important pentru starea generală de sănătate a organismului. Limfa este un lichid limpede care elimină toxinele din organism. Lipsa de mișcare poate încetini sistemul limfatic și poate duce la acumularea de toxine. Mai mult, ganglionii limfatici sunt răspândiți pe întreagă zona a fetei, mai ales de-a lungul marginii bărbiei și a liniei maxilarului. Masajul facial stimulează vasele limfatice și facilitează eliminarea toxinelor din zona feței.