Despre Iuliana Onofriescu vă povesteam și într-unul din interviurile anterioare. Basarabeanca stabilită cu traiul în Regatul Unit este beauty vlogger și obține tot mai mult succes cu tutorialele sale. Ultima sa lecție video de makeup se referă la machiajul de toamnă. Cum se realizează un makeup simpatic de sezon, în condiții de casă, vedeți mai jos.

„Știu că toamna aproape că a plecat, dar nu mă voi opri din a filma tutoriale dedicate machiajului de toamnă. Sper să vă placă”, recunoaște talentata vloggeriță, în descrierea tutorialului încărcat pe canalul său de YouTube. Tutorialul este o colaborare cu CarolaneCP.

Pentru makeup-ul de toamnă, Iuliana a utilizat o serie de produse cosmetice verificate, printre care: fonduri de ten, pudră brown, bronzer, rimel, dermatgraf lichid, farduri de ochi, luciu de buze și alte produse pe care Julianna le-a testat în repetate rânduri. Pentru că este toamnă, beauty vloggerul recomandă o paletă de culori corespunzătoare, în care predomină nuanțele de cafeniu și roșcat.

Amintim că „Beauty Julianna” este un canal pe YouTube dedicat îngrijirii tenului și scalpului, machiajului, fashion-ului și a tot ce e legat de frumusețe.E un canal creat recent, însă cu perspectivă mare (zic eu). Nu are încă nici un anișor, însă deja încep să strâng roada eforturilor depuse. Inițial l-am creat cu intenția de a ținti publicul din Marea Britanie, de aceea și am decis să vorbesc în engleză. Însă am rămas plăcut surprinsă când am văzut că adun subscriberi, like-uri și vizualizări de la compatrioții mei. În prezent, sunt fericită și mândră de „Beauty Julianna” și sper să am mult mai multe realizări frumoase pe viitor. Însă toate astea li se datorează subscriberilor mei, care mă încurajează și îmi inspiră încredere în mine și în ceea ce fac”, ne mărturisea autoarea, într-un interviu acordat anterior, revistei noastre.

Foto: Beauty Julianna

Video: YouTube/Beauty Julianna