Încă un deces a fost provocat de coronavirus. Este vorba de o angajată a sistemului medical, în vârstă de 79 de ani, menționează AGORA.md.

„Avem o știre nu plăcută deloc, îmi este dificil să vin cu această informație. Azi a decedat încă o pacientă. E o persoană care vine din sistemul de asistență medicală urgentă prespitalicească”, a declarat șefa de la Sănătate, Viorica Dumbrăveanu.

Pacienta a fost internată, pe 19 martie, la Spitalul Toma Ciorbă. Ulterior, starea de sănătate a acesteia s-a agravat, fiind transferată, pe 24 martie, la Spitalul Clinic Republican.

„Condoleanțe familiei, vreau să îmi exprim recunoștința nu doar pentru faptul că a fost pe prima linie, dar pentru faptul că a fost eroul sistemului de sănătate prin dedicație, până în ultimul moment a fost cea care a salvat vieți și a contribuit la îmbunătățirea sistemului de sănătate”, a adăugat Viorica Dumbrăveanu.

Menționăm că, până în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 177 de cazuri de infecție.

Sursa: AGORA

Distribuie articolul: