Un uriaș parc tematic dedicat celebrării culturii gastronomice italiene, de la produsele recoltate în ferme și până la preparatele servite în farfuriile clienților din restaurante, își va deschide porțile săptămâna viitoare în apropiere de Bologna, cu obiectivul ambițios de a atrage peste 6 milioane de vizitatori în fiecare an, informează AFP.

Supranumit „Disneyland pentru gastronomi”, parcul tematic Fico-Eataly World a fost imaginat de Oscar Farinetti, antreprenorul care a înființat Eataly, un lanț italian de magazine alimentare cu produse de calitate înaltă, care i-au sedus pe cumpărătorii din Italia dar și pe cei din New York, Dubai și din China, scrie agerpres.ro.

Întins pe o suprafață de 10 hectare, noul parc, care dorește să fie în același timp un centru de conferințe și de atracții turistice, va fi administrat de un parteneriat încheiat între Eataly și grupul de distribuție italian Coop.

A fost finanțat de un consorțiu de investitori privați și de colectivități locale din jurul Bolognei, un oraș celebru pentru gastronomia sa, dar adeseori uitat de către turiști.

11110445-1881430044

Fico, numele parcului, reprezintă un acronim pentru Fabbrica Italiana Contadina (uzină italiană țărănească). Este, de asemenea, termenul italian pentru „smochină”, dar și un cuvânt folosit în limbajul familiar pentru a înlocui termenul american „cool”.

11110446-1881392153

Acest dublu sens este în acord și cu viziunea lui Oscar Farinetti pentru un parc ce va permite vizitatorilor să participe la ateliere tematice, vizând subiecte care pot să varieze de la fotografia alimentară și până la procesul de preparare a înghețatei, trecând prin principiile de bază ale „vânătorii” de trufe.

O cincime din parc, amenajat în fosta piață a producătorilor de fructe și legume din Bologna, este în aer liber și găzduiește prezentări diverse, ce includ peste 200 de animale și 2.000 de specii de plante.

6 milioane de vizitatori

„Educația este fundamentală în acest proiect. Însă este vorba și despre a te amuza, a mânca, a face cumpărături”, a explicat Oscar Farinetti pentru AFP înainte de deschiderea oficială a parcului, ce va avea loc pe 15 noiembrie.

11110447-1881341809

Parcul vrea, de asemenea, să celebreze savoir-faire fermier și culinar care se ascunde în spatele multor produse gastronomice italiene și biodiversitatea unei țări care se întinde de la insulele mediteraneene din fața Africii și până la piscurile înzăpezite ale Alpilor.

Această diversitate se exprimă în noul parc prin intermediul a peste 40 de restaurante și la fel de multe expoziții didactice ale producătorilor de specialități culinare, precum o specialitate rară de carne de vită și bonboane cu cremă de lemn-dulce.

11110448-1881292934

Cu câteva zile înainte de inaugurare, Oscar Farinetti se declară prins între entuziasmul de a-și vedea visul devenind realitate și „o panică totală”.

„E destul de normal pentru mine. Sunt îngrozit de ideea că oamenii nu vor fi la fel de numeroși pe cât ne așteptăm noi. Nu poți să nu intri în panică atunci când lansezi așa ceva”, a explicat antreprenorul italian.

11110449-1881180138

Pentru directoarea parcului, Tiziana Primori, obiectivul declarat este acela de a ajunge la 6 milioane de vizitatori pe an în 2020: o treime ar putea veni din regiune, o treime din restul Italiei și ultima treime din străinătate.

Este însă oare realist acest obiectiv? „Nu, este utopic, dar toate proiectele în care am fost implicată au fost utopice. Lumea întreagă este realistă, eu prefer utopia. Nu știu dacă vom reuși, dar vom face tot ce putem pentru asta”, a adăugat Oscar Farinetti.

11110450-1881143778

„Interes pur și simplu nebunesc”

Acest optimism este stimulat și de succesul fenomenal pe care îl au cele mai multe dintre magazinele Eataly din lumea întreagă.

„În acest moment, există un interes pur și simplu nebunesc față de gastronomia italiană în lumea întreagă, pentru paste, pentru pizza…”, a spus inițiatorul proiectului.

11110451-1881097872

Continuarea și alte poze pe AGORA.md

Distribuie articolul: