Rețelele de socializare TikTok și Telegram nu vor fi blocate în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Președinta Maia Sandu a afirmat aseară, la emisiunea „Cutia Neagră”, că nu are cunoștință despre astfel de decizii și nu consideră necesar să se discute toate zvonurile care circulă, scrie tv8.

Întrebare legată de speculațiile pe care le văd tot mai des, speculații legate de faptul că în campania electorală este posibil să fie blocate TikTok și Telegram? – Nu știu de asemenea decizii și nu am de ce să discut toate speculațiile care se fac”, a spus șefa statului.

Reamintim că pe 20 octombrie vom fi chemați la urne pentru a alege președintele țării și pentru a participa la referendumul care va determina dorința noastră de aderare la Uniunea Europeană. Data alegerilor a fost stabilită aseară prin votul majorității parlamentare.

În ultimul moment, PAS a propus un amendament pentru a modifica întrebarea care va apărea pe buletinul de vot la referendum. Cetățenii vor răspunde la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Distribuie articolul: