Ți-am pregătit horoscopul săptămânal pentru perioada 12-18 noiembrie 2018, ca să știi cum va fi săptămâna viitoare în plan personal, dar și în carieră. Astrele îți dezvăluie previziunile pentru următoarea perioadă și îți arată ce te așteaptă în carieră, dragoste, sănătate sau în privința banilor.

Berbec

Dacă ești singură, în această săptămână vei fi într-o continuă dispoziție de flirt. Deși așteptările pe care le ai de la un posibil partener sunt destul de exagerate, reușești totuși să te lași impresionată de anumite persoane. Ai nevoie de stabilitate emoțională. La birou nu se întâmplă lucruri pentru care merită să te consumi. Ești mai relaxată din acest punct de vedere, mai ales că urmează să pleci în concediu.

Taur 

Fiecare „revoluție astrală” purtată de Uranus îți va crea disconfort în plan emoțional. Atunci când îngrijorarea cu privire la anumite aspecte ale vieții tale personale ia amploare, pierzi controlul și asupra propriei persoane. Te simți confuză și nesigură. Nu reușești să te organizezi pentru a duce la capăt toate planurile, iar relația romantică în care ești implicată își pierde din armonie din cauza stării tale interioare.

Gemeni 

„Recalibrarea” în anumite sectoare ale vieții va aduce destul de mult echilibru emoțional. Simți o mare ușurare psihică atunci când lucrurile iau forma pe care ți-o dorești. Indiferent de statutul social pe care îl ai, crezi în autenticitate. În săptămâna care urmează ai tendința să creezi în jurul tău mai multe bariere. Îți dorești ca cei din jur să îți ofere spațiu și timp pentru a putea lua decizii în propriul ritm.

Rac 

Chiar dacă firea ta emoțională pare puțin rigidă în această săptămână, tot vei fi capabilă să înțelegi prin ce trec persoanele care-ți sunt apropiate. A te pune pe locul al doilea te ajută de multe ori să descoperi lucruri despre propria persoană. Barierele emoționale pe care le impui în raport cu anumite persoane te „apără” de dezamăgiri, mai ales atunci când acestea sunt imprevizibile.

Leu 

Această săptămână este definitorie pentru tine din toate punctele de vedere. Ai parte de schimbări în plan profesional, persoana iubită te încântă cu dedicarea și implicarea în relația pe care o aveți, iar prietenii sunt acolo pentru tine, indiferent de ceea ce trăiești. Mai mult decât atât, reușești să refaci legătura emoțională cu o persoană specială pentru tine. După cum vei observa, astrele chiar vor căuta să îți încânte simțurile.

Fecioară

Prezența preponderentă a energiei lui Venus aduce haosul și nesiguranța în viața ta. Mai ales la începutul săptămânii, vei resimți această stare de sine la o intensitate destul de mare. Tensiunea din relațiile de prietenie sau din cele profesionale devine tot mai intensă. Mai mult decât atât, îți dai seama că modul în care îți organizezi timpul nu te mai ajută să te ocupi de toate cele necesare familiei, dar și propriei persoane.

Balanță

Dinamica vieții tale profesionale se schimbă radical în zilele următoare. Atunci când vine vorba de relațiile importante pentru tine, alegi să fii onestă în primul rând cu propria persoană. O deschidere emoțională de acest gen atrage în viața ta doar persoane autentice și dedicate. Energia primită din partea lui Uranus va face ca lucrurile să se precipite și vei fi nevoită să iei decizii care vor avea un efect de durată asupra armoniei de care ai parte în prezent.

Scorpion

Deși poate nu îți dai seama de acest lucru, este momentul potrivit să îți întorci privirea spre gândurile pe care le ai în raport cu o anumită persoană din viața ta. Spre partea a doua a săptămânii ești mai încărcată cu task-uri profesionale. Proiectele la care lucrezi te țin peste program la birou. Într-adevăr trebuie să înveți să îți organizezi mai bine activitatea. Multe proiecte pe care le coordonezi necesită mai multă minuțiozitate.

Săgetător

De fiecare dată când astrele sunt agitate, și viața ta se întoarce cu susul în jos. Modul în care recepționezi energia acestora nu poate fi controlat decât în situația în care ești conștientă de acest lucru. Pe parcursul zilelor care urmează reușești să finalizezi o serie de task-uri importante pentru proiectul la care lucrezi. Indiferent de poziția pe care și-o asumă persoana iubită în ceea ce te privește, trebuie să rămâi la fel de dedicată în relația pe care o aveți.

Capricorn

Sentimentele pe care le ai te fac să acționezi spontan și să te implici în tot felul de aventuri. Pe parcursul acestei săptămâni Jupiter creează un climat de încredere în cadrul echipei din care faci parte la birou. Lucrurile merg ca pe roate în acest sector al vieții tale. Firea ta dinamică și energică te orientează întotdeauna către acțiune și acest mod de a face lucrurile îți aduce numai beneficii.

Vărsător

Întâmplările care au loc în zilele următoare ți se par fără sens. La birou te lași atrasă de ideile celorlalți colegi pentru că nu ai curajul să le expui pe ale tale. O astfel de dinamică la locul te muncă va influența într-un mod negativ dezvoltarea ta profesională. Weekend-ul te găsește într-o dispoziție mult prea apatică pentru a face orice altceva în afară de a te odihni. Viața ta are nevoie de vitalitate!

Pești

Starea de sănătate și grija de sine devin principalele tale priorități în perioada care urmează. Ciclurile pe care le realizează Venus îți induc o stare de agitație care te ajută să îți îndeplinești cu succes toate obiectivele profesionale. De asemenea, în plan personal totul pare să se închege într-o manieră care te ajută să atingi împlinirea de care aveai nevoie.

SURSA

Distribuie articolul: