Lidera PAS a fost invitată la emisiunea „Iubește viața, la tv8”, unde a vorbit despre copilăria, adolescența și anii săi de studenție. Astfel Maia Sandu a oferit televiziunii fotografii nemaivăzute până acum. Aceasta a povestit că a fost un copil foarte cuminte, chiar dacă părinții erau destul de liberali cu ea. 

Politiciana a povestit că a devenit ceva mai dezghețată în adolescență. Spre deosebire de alți copii, lidera PAS nu și-a dorit să plece din satul de baștină  pentru a studia la Chișinău. Această tranziție a fost foarte grea pentru ea. I-au trebuit 2 ani pentru a se obișnui.

„Mie nu mi-a plăcut ideea să mă mut la Chișinău. Eu mă simțeam foarte bine acasă, cu părinții mei și am trecut destul de greu prin perioada de adaptare. Asta se întâmpla în ’89- ’90 când situația economică era destul de proastă. A fost mai dificil. Eu am vrut să vin acasă. Mă întrebam ce să fac să las facultatea și să mă întorc acasă la părinți. Asta cred că a durat vreo doi ani de zile, până m-am acomodat, după care lucrurile au arătat altfel.”

Apoi au urmat studiile la Harvard, despre care a povestit:

Sursa foto: timpul.md

 „A fost o experiență extraordinară pentru mine din mai multe perspective și pentru că am avut profesori foarte buni. Am avut colegi extraordinari din vreo 70 de țări. Au fost foarte diferiți, cu experiențe extrem de interesante. Acum am prieteni în toată lumea”, a spus Maia Sandu.

Mai multe detalii află din emisiunea prezentată de Tatiana Granciuc.

Sursa video/foto: tv8

Distribuie articolul: