Stă cu spatele la poarta din lemn nevopsit și își freacă cu îndârjire obrazul stâng. O lacrimă stă să-i curgă dintr-un colț de ochi, dar îi taie avântul cu o singură mișcare de deget. Tot frecându-și pielea arsă de soare și ușor zbârcită, se îndreaptă spre bucătăria improvizată afară, unde stă atârnat un ciob de oglindă.

Cu o oarecare stângăcie își privește chipul.

„Măcar bine că nu s-o învinețit”,  își zice în timp ce-și potrivește broboada altădată albă, acum cenușie.

Pe Sveta lui Moricel o știe tot satul. Uscățivă și zvelta, încă din fragedă tinerețe a lucrat la ferma din localitate. Era curtată pe vremuri de mai mulți băieți. Chiar și din satul vecin veneau cavalerii la ea. Dintre toți la inimă i-a căzut cu tronc Mitică, zis și „Moricel”. N-a trecut multă vreme până au făcut nuntă, apoi unul după altul au răsărit și copiii.

„Era cel mai frumos bărbat din sat. Și când ieșeam cu el la petreceri, numai gura lui se auzea. Știa o mie de bancuri la care râdeau chiar și cei care le cunoșteau pe de rost. Amanic mândră mă simțeam”, își amintește femeia cu un licăr de visare în priviri.

Vânătaia de sub ochi o readuce la realitate. Nu este pentru prima dată când primește palme și pumni de la alesul inimii ei. Nici măcar a doua oară nu este.

„Nu mai țin minte când m-o bătut prima dată. El nu o face cu rău. Așa i-i feleșagul. Se aprinde repede și nu se poate ține în mâini. După ce se vântuiește oleacă, vorbește frumos cu mine”, explică ea.

Scenele de răfuială dintre cei doi soți nu mai uimesc pe nimeni în sat. La început Sveta lui Moricel se rușina de vânătăile pe care i le desena soțul pe corp. Pe urmă a renunțat.

„Măcar îi gospodar. Aduce banii acasă. Lucrează pe tractor și are grijă de copii. Și nu mă mai bate chiar așa de tare. Azi, bunăoară, s-o enervat că nu am fost de acord cu dânsul. El zicea că o plouat azi, da eu îi lămuresc că ieri o turnat cu găleata. S-o aprins și mi-o dat o palmă”, povestește femeia cu un calm debordant.

Întrebată dacă s-a gândit vreodată să-l reclame la poliție pentru violența domestică, Sveta lui Moricel râde:

„Ce vorbiți prostii? Ce fel de poliție? Ce parcă ar fi un criminal. Nu a ucis pe nimeni. Mă mai supăr eu când mă lovește pe sub coaste, dar îmi trece. Oricum, nu mă bate în toată ziua. Numai la nervi sau când mai ia câte un pahar. Da unde ai văzut tu bărbați perfecți și babe frumoase?”.

Plictisită de o discuție care i se pare inutilă, își ia sapa și se îndreaptă spre grădină.

„Mă duc să scot niște cartofi. Mitică o zis că i-i poftă de borș cu leuștean. Amuș vine de la lucru obosit și trebuie să am ce-i pune pe masă”…

Reportaj realizat de Irina Harea Mardare.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: