În această perioadă a sărbătorilor, suntem tentați să facem excese: să mâncăm mult și chiar prea mult, iar mâncărurile specifice sunt grele, să bem mult, iar alcoolul în exces face și acesta extrem de mult rău. Vom pierde nopți, vom sta mult la masă, fumătorii vor crește numărul țigărilor, iar cafeaua de dimineață va fi mai multă ca de obicei. Neurochirurgul român, Vlad Ciurea a explicat într-un interviu metodele pentru stimularea și odihnirea creierului.


„Ca neurochirurg, văd în cabinet sau în sala de operație chipul suferinței. Intervențiile neurochirurgicale sperie mai mult decât o apendicită, și pe bună dreptate. Familiile pacienților sunt îngrijorate în fața unei operații pe creier. Echipele care mi se alătură sunt și ele marcate de efort și concentrare. Creierul nu este un organ pe care să îl ții în mână. Poate nu știați, dar și creierul are nevoie de odihnă și de respect, Creierul nu doarme niciodată, dar sunt câteva metode pentru a-l odihni și a-l stimula. Și creierul are nevoie de stimuli pozitivi”, spune Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.

În acest context, medicul ne recomandă să dormim fără telefonul mobil în apropiere. Dimineața ar fi bine să privim cerul sau peisajul, pentru a ne stimula centrii vizuali, să ascultăm o melodie care ne place pentru a ne stimula centrii auditivi şi să bem un pahar cu apă la trezire.

Este bine să mâncăm cumpătat, pentru că un stomac prea plin încarcă și creierul. Vinul roșu este recomandat pentru că ajută la curățirea vaselor capilare din creier, dar fără exagerări, pentru că alcoolul atacă celula nervoasă. Mai puţin televizor, pentru a nu face din creier o victimă a știrilor. În aceste zile, cel puţin, este bine să fim doar oameni informați.

„Iar dacă sunteți fumători, aflați că un trabuc de calitate o dată pe săptămână poate bucura creierul. Un pachet de țigări pe zi, nu!”, ne sfătuieşte medicul Vlad Ciurea.

Profesorul ne sfătuiește, de asemenea, să ne acordăm timp nouă înşine. Să îți acorzi timp înseamnă să cauți liniște, ordine interioară și bucurie. Să ai grijă de tine înseamnă să stai în rosturi.