Denis Roșca este autorul „Cărții de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova”  publicată în 2016, omul care ar putea povesti despre moldovenii noștri, ce s-au remarcat în diferite domenii atât în țară, cât și peste hotarele ei. Recent, a venit cu o nouă idee și anume tipărirea unei noi enciclopedii despre femeile de succes din Republica Moldova.

„La finala concursului Science Slam Moldova 2016, unde am participat, domnul Pavel Cerbușcă, actualul director al Liceului Aristotel din Chișinău, m-a întrebat care este raportul dintre bărbați și femei în Cartea de Aur a Basarabiei și a Republicii Moldova. Atunci am conștientizat că este cazul să punem un accent pe crearea unei cărți destinate doamnelor. Între timp am înțeles că despre frumoasele performanțe ale doamnelor din Republica Moldova este loc de a face o enciclopedie destul de mare ”, ne povestește Denis Roșca.

Autorul spune că datorită ei va reduce stereotipurile și va demonstra societății noastre că și în Republica Moldova poți obține succes, iar tot de ce este nevoie este multă dorință și efort.

„Este o practică internațională pozitivă de a valorifica potențialul uman existent și renunțarea la stereotipuri. Întreaga comunitate beneficiază la maxim de valorificarea abilităților doamnelor. În plus, prezentarea exemplelor de succes va motiva zeci de mii de tinere din Moldova să aspire la ceva mai mult. Fiecare din aceste doamne prezentate în carte sunt profesioniste într-un oarecare domeniu, de la genetică până la inginerie. Dacă ne unim forțele în mediatizarea pozitivă a acestor modele demne de urmat, vom educa o societate cu mai mulți profesioniști și o atitudine fără stereotipuri”.

Fiecare protagonistă are o istorie de succes în spate, atât în țara de baștină, cât și peste hotarele ei, iar despre metodele de căutare ne explică autorul:

„Sunt mai multe modalități, urmărim presa internațională, altfel nu ajungi la pianista din Brazilia sau creatoarea Muzeului din Caracas, Venezuela. Comunicăm intens cu diaspora Republicii Moldova, studiem autobiografiile, examinăm CV-urile top managementului din marile corporații, etc. Vedem că destul de rar se vorbește despre femeile din Republica Moldova din top management din Banca Mondială, Goldman Sachs, IBM, Barclays și altele”.

De asemenea, biografiile femeilor ce vor fi incluse în enciclopedie urmează să fie selectate în baza anumitor criterii.

„În dependență de categorie va fi și propriul criteriu. Nu este posibil de pus aceleași standarde la capitolul artă și științe exacte. În primul rând este performanța, greu de depășit. Dacă este să luăm muzica, atunci va fi obligatoriu obținerea câtorva trofee la competițiile internaționale și să existe un grad de recunoaștere în mai multe țări. Dacă vorbim de sport – este obligatoriu de a avea campionate câștigate, dacă este vorba de știință – atunci se cere prezența unor creații cu utilitate internațională, spre exemplu cazul studentei din România care a inventat dispozitivul de identificare a pieselor contrafăcute la tehnica agricolă”.

A adunat în timp biografii ale femeilor, care în diferite timpuri au scris istorie, realizând lucruri uneori necunoscute de noi, iar unele l-au surprins în mod deosebit. Autorul își dorește să împărtășească informațiile obținute și cu ceilalți.

„Cu o bună parte din doamne comunic pentru a afla mai multe detalii legate de partea profesională. Bineînțeles că impresionează dorința de autoperfecționare a Marianei Dahan. Această a intrat în anii 2018 și 2019 în Top 100 influenceri în domeniul IT de pe glob. Este doamna, care a înțeles cum funcționează tehnologia „blockchain” și o implementează pe plan global în vederea combaterii traficului de persoane. Această doamnă creează istoria umanității și cu siguranță sunt multe lucruri de învățat de la ea. Lista fiind de peste 800 de persoane”, recunoaște Denis.

Cartea urmează să fie tipărită și plasată în scurt timp, iar pentru a aduna resursele necesare a fost creată o platformă de acumulare a fondului.  

„Cu o bună organizare a lucrului, vom reuși în 10 săptămâni să plasăm produsul în liber acces. Important este să acumulăm suma necesară pentru a compensa cheltuielile legate de redactarea textului, machetarea cărții și a coperții, traducerea, verificarea datelor, etc. Platforma kickstater permite ca unele proiecte de importanță comună să fie realizate cu implicare comună. Pentru a nu a apela la un finanțator am decis să mergem pe calea de a crea o cartea a tuturor. Această carte va include numele tuturor persoanelor care au contribuit la apariția ei. Vom crea rubrica de mulțumiri speciale. Ulterior, cartea va fi plasată în liber acces pe internet și fiecare se va simți mândru pentru că este parte componentă la un proiect frumos. Contribuția de un dolar nu afectează bugetul personal, însă te înscrie în lista ctitorilor la cea mai marea enciclopedie despre doamne din istoria Republicii Moldova”.

Există foarte multe femei care au înregistrat performanțe la nivel de țară și nu doar, iar pentru asta au avut nevoie de spiritul de competiție și dorința de realizare.

„Inițial va apărea în limba de stat, însă nu ne va lua mult timp pentru a o plasa la fel în regim gratuit și în limba engleză. Mi-ar plăcea ca Republica Moldova pe plan internațional să fie cunoscută prin prisma performanțelor doamnelor născute aici. Ar fi o asociere frumoasă. Un clasic spunea că gradul de civilizare a unei națiuni se calculează în baza respectului față de doamne din acea societate. Vreau să cred că acest efort va duce la cunoașterea mai bine a doamnelor și respectiv de implicare activă în procesul de administrare. În plus câteva sute de mii de tinere vor avea un nou scop. Vor observa că tot o doamnă din aceeași localitate a ajuns la performanțe și va obține încrederea că ei tot îi va reuși”, adaugă autorul.

Autor: Rodica Popa, stagiară

Distribuie articolul: