Pentru frumoasa blondă, Daniela Ciocanu, anul 2018 a fost unul extram de darnic. Vedeta se arată a fi mulțumită de realizările pe care a reușit să le facă și este sigură că magia lui 2018 nu se opreșe aici.

Într-un interviu pentru Ea.md, Daniela povestește despre cum a fost 2018 pentru ea și cât de multe lucruri frumoase i-a adus în viață.

„2018 a fost cel mai productiv an! Consider că a fost acea linie albă care știu că va continua! Am fost mireasă, am schimbat actele, am revenit pe ecrane și am aflat, în august, că visul pe care îl aveam de opt ani s-a realizat – voi deveni mamă. Am reușit să călătoresc, să descopăr noi destinații, am participat în multe proiecte frumoase, cum ar fi Maratonul de Chișinău alături de echipa Run for Children, am organizat două offline-uri cu fetele din instagașca mea. Am reușit să-mi văd părinții fericiți”, spune Daniela.

Daniela mărtuisește că în 2018 a reușit să facă chiar mai multe decât își propusese, din acest motiv acest an este unul absolut special pentru prezentatoare.

„Am reușit în 2018 să fac toate cele propuse pentru doi ani înainte, a fost un an de vis”, zice ea.

Dacă este vorba despre tradiții legate de cadourile de Crăciun, Daniela spune că în familia ei, cadourile sunt coordonate.

„La noi vin darurile în familie. Ne este drag să ne facem cadouri dorite și utile, de aceea mereu coordonăm cumpărăturile”, povestește ea.

2018 a fost foarte generos cu Daniela, dar iată că cea mai mare dorință pe care o are pentru 2019 este să-și cunoască copilul pe care îl poartă sub inimă.

„În anul ce vine ard de nerăbdare să cunosc copilul care ne-a ales pe noi să îi fim părinți, să savurez acele clipe de fericire și sentimentul de dragoste necondiționat. Anul care vine va fi dedicat miracolului de sub inima mea”, povestește prezentatoare.