Nu multe sunt femeile care se pot lăuda cu un spațiu separat, o cameră dedicată doar hainelor. Coregrafa Nicoleta Fiodorov Ganea are o garderobă cât un etaj în care sunt aranjate cu grijă pe umerașe cele circa 1000 de articole vestimentare, toate curate și călcate.

Nicoleta Fiodorov Ganea a deschis ușile casei sale reporterilor emisiunii „Vorbe bune cu Lilu” și le-a arătat garderoba sa, care cuprinde o cameră imensă la parter, plină cu umerașe și haine.

„În momentul în care ne-am mutat la casă nouă, eu am zis că o cameră, neapărat o fac garderobă. Și să vezi că sus nu am niciun dulap. Toate hainele sunt aici”, dezvăluie Nicoleta. Fiecare membru al familiei își are raftul său. Toate lucrurile sunt aranjate în funcție de culori și stil. Există și câteva reguli, iar una dintre ele ar fi ca, hainele murdare să nu ajungă în garderobă: „De la spălat, călcate deja, ajung aici și atunci le divizăm. Asta ar fi o dată la două săptămâni. Nu e complicat deloc, dimpotrivă. Atunci când le pui pe umerașe e mult mai simplu și când o îmbraci nu e nevoie să o calci, deoarece este călcată deja”

Și pantofii coregrafei au un spațiu special care inițial a fost destinat unei săli de sport. „Am ținut cu dinții, cu ceartă, cu plânsete, doar ca să-mi lase tot spațiul și cred că am făcut bine, deoarece am amenajat jumătate cu dulapuri”. Femeia dezvăluie un mic secret din familie: „Dacă în casă este o haină aruncată atunci este aici. Toată dezordinea este aici și toată casa este curată. Este mult mai simplu să vezi hainele și reușești să le îmbraci diferit”

Nicoleta Fiodorov va juca în noul spectacol al Teatrului Popular, „Urme de Baltag”, care își are premiera pe 15 februarie.

Sursa: Facebook.com/Vorbebune