Nu, virusul HIV nu se transmite pe cale aeriană, prin îmbrățișări și nici prin sărut. De astfel de frici sunt legate doar câteva dintre stereotipurile care încă mai există în societatea noastră fie din neștiință de cauză, fie din nepăsare. Pentru a demonstra acest lucru, studio-ul CIOFILM a lansat, astăzi, chiar de Ziua mondială de luptă împotriva HIV/SIDA, un experiment realizat în inima Chișinăului.

Pe 1 decembrie, echipa CIOFILM a lansat spotul social „HIV nu se transmite prin îmbrățișări și sărutări”, care vine să testeze reacțiile și atitudinea reală a oamenilor din Republica Moldova, în raport cu persoanele seropozitive. Rezultatele experimentului filmat în noiembrie i-au luat prin suprindere pe autori.

„Experimentul nostru a generat reacții diverse. Dacă unii oamenii treceau indiferenți pe lângă Matei, protagonistul spotului, atunci alții se opreau, citeau textul de pe plăcuță și îl îmbrățișau pe băiat fără nicio ezitare. Ceea ce trebuie să înțelegem, e că  oamenii seropozitivi nu sunt un pericol pentru societate. Stereotipurile precum că cei care trăiesc că HIV sunt sexual destrăbălați sau consumatori de droguri injectabile, sunt total depășite și greșite”, mărturisesc ei.

e58898622e9fe19e7f2dd41eda4730f47b05df68

În cadrul conferinței de presă organizate la Chișinău în contextul Zilei Internaţionale de Combatere a HIV/SIDA, de către Ministerul Sănătății, UNAIDS (Programul Comun al Naţiunilor Unite privind HIV/ SIDA) și Asociaţia Obştească „Inițiativa Pozitivă”Ruxanda Glavan, Ministra Sănătății a Republicii Moldova, a mărturisit că în prezent, în țara noastră sunt luate la evidență 9380 de persoane infectate cu HIV, jumătate dintre ele având vârste de până la 35 de ani.

 

Distribuie articolul: