Ne-am aventurat, în cinstea aniversării a celor 9 ani de activitate, în inițierea unui proiect cu femei și despre femei. Astfel, timp de 90 de zile, 90 de femei cu vârste diferite, vor răspunde la una dintre cele mai misterioase întrebări – „CE vrea EA?”.

„CE vrea EA?” este întrebarea pe care cei mai mulți dintre noi și-au pus-o măcar o dată, așa că am decis să inițiem un proiect cu ajutorul căruia vom afla chiar și cele mai ascunse dorințe ale femeilor. Am pornit în căutarea a 90 de femei (de la 3 ani până la 93 ani) ca să le întrebăm ce-și doresc de la viață peste un an.

Astfel, începând cu 1 octombrie vei putea urmări, zi de zi, destăinuirile femeilor și vei putea afla și înțelege cum se schimbă dorințele acestora odată cu trecerea timpului.

Amintim că acest proiect a fost inițiat cu ocazia aniversării a celor 9 ani de activitate a revistei online pentru femei – EA.md, acesta fiind un cadou pentru cititoarele care ne încurajează zilnic spre crearea materialelor de interes pentru EA,  FEMEIA.

Vezi primul răspuns: CE vrea EA: Constanța Ciobanu, eroina de 3 ani, ne spune ce așteaptă de la viață într-un an (Video)