Angela Jolie a demonstrat nu o dată că la capitolul vestimentar nimeni nu îi poate reproșa nimic, dar de data asta parcă a întrecut așteptările. 

Mulți actori de la Hollywood au fost decorați  de către regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii pentru implicarea lor în diverse campanii umanitare ori aportul lor în diverse domenii culturale. Angelina Jolie este unul dintre aceștia, fiind răsplătită de către suverana britanică cu distincția „Honorary Dame”, pentru campania sa de prevenire a violenței sexuale pe timp de război, dar și pentru serviciile de politică externă aduse insulei din vestul Europei.

Ieri, actrița hollywoodiană, în calitate de purtător al distincției „Honorary Dame Grand Cross of the Most Distinguished Order of St  Michael and St George”, a participat la o ceremonie aniversară a Ordinului Arhanghelului Michael, la Catedrala St. Paul din Londra. Pentru o astfel de ocazie, Angelina Jolie a purtat un outfit spectaculos, ivory, inspirat parcă din garderoba Ducesei de Cambridge.

Ea a ales să poarte o rochie semnată de casa de modă Ralph & Russo, în nuanța de ivory, care-i marca talia subțire, dar care o făcea să debordeze de rafinament și elegantă. Ea și-a accesorizat rochia cu nelipsita pălărie de tip fascinator, preferată de toate prințesele și ducesele, dar și cu mănuși și o broșă aurie.

Chiar și pantofii și clutch-ul au fost bine alese, asortându-se perfect la restul outfit-ului. Machiajul a fost unul complementar, dându-i o alură sexy, dar elegantă.

Distribuie articolul: