Oxana Barbu este o tânără de 29 de ani, originară din satul Selemet, raionul Cimișlia care e îndrăgostită de viață și de frumos. Se regăsește în arta scrisului. Scrie atât proză cât și poezie. „Pasiunea de a scrie vine din suflet”, menționează ea.

Oxana ascunde o poveste tristă de viață, însă aceasta nu a reprezentat un impediment pentru ea, ci dimpotrivă a făcut-o puternică și curajoasă. Scrie despre frumosul din sufletul său, dar cel mai mult îi place să scrie despre baștina străbună. Tânăra consideră că e o rușine să uiți de unde ai pornit în lume, să uiți cărările unde au rămas amprentate tălpile. O fire puternică, o luptătoare care, în urma paraliziei cerebrale, a reuşit să învingă consecinţele bolii şi deja ştie ce este o experienţă de viaţă dură.

Scrie despre „mama”, pentru că este unica ființă de pe pământ care știe:
Să mă iubească fără a-mi cere nimic în schimb
Să mă ierte chiar dacă i-am greșit
Să mă strângă la piept atunci când sufletul îmi plânge
Să-mi ofere mângâiere când sunt în momente de încercare
Să se roage pentru mine, atunci când ma lovește necazul
Să stea la capul meu, veghindu-mi somnul în momentele în care nu ma simt bine
Să mă asculte fără să mă judece
Mama este icoana vieții mele și îngerul meu”.

Mereu poartă în suflet acel copil de cândva, plin de dragoste și naivitate. De aici s-a născut și titlul primei sale cărți de versuri – „Naivitate de copil şi dragoste de viaţă”, care a fost lansată în noiembrie 2017.

„Să scrii o carte nu este nici greu, nici ușor. În primul rând trebuie să ai dar de la Dumnezeu”, spune Oxana Barbu. A muncit mai bine de zece ani pentru ca această carte să iasă de sub tipar. „M-am așteptat la critici, deoarece sunt conștientă de faptul că nu pot, nu am cum, este imposibil să fiu pe placul tuturor. Spre fericirea mea, nu am avut parte de critici. Știu însă că am devenit scriitoare pentru că așa a vrut Dumnezeu”, menționează Oxana.

Mereu și-a spus: „M-am născut scăldându-mă în poezie”

„Mă inspir din orice:
Mă inspiră o simplă frunză
Mă inspiră o simplă rază de soare
Mă inspiră un strop rece de ploaie
Mă inspiră un murmur de izvor
Mă inspiră un ciripit de păsărele
Mă inspiră un fulg de nea
Mă inspiră tot ce este frumos”, ne spune tânăra.

Oxana Barbu a fost cunoscută de oameni și până la lansarea cărții sale. Ea spune că mereu își va păstra valoarea de „OM”.

„Sunt foarte fericită că prin volumul „Naivitate de copil şi dragoste de viaţă” am reușit să descopăr o nouă „EU”, am reușit să aduc fericire în sufletele oamenilor și lumină pe chipurile acestora. Deseori se întâmplă să mă întâlnesc în stradă cu oameni simpli, care îmi mulțumesc pentru gândurile mele printre care ei se regăsesc. E foarte plăcut, și în același timp, e foarte motivant. Anume acești oameni îmi oferă noi forțe de a scrie”.

Cum alegem cărțile?!

„Nu toate cărțile pot fi compatibile sufletului meu. Fiecare persoană își alege cartea potrivită în dependență de starea sa interioară. Pentru a citi o carte e nevoie de câteva criterii: să te regăsești în ceea ce citești și să înțelegi ceea ce citești. Foarte mult contează aceste două criterii, cel puțin pentru mine. Pentru că nu pot citi, sau procura o carte în care nu mă regăsesc și care n-o pot citi. Mă regăsesc în ceea ce scrie Radmila Popovici-Paraschiv, Lidia Vrabie, Ludmila Sandu, Traian Vasilcău, Zinaida Ambroci, Zina Izbaș, Cristina Costov, Dorina Codreanu, Sergiu Botezatu, Nicolae Dabija șimulți alții.”

„O lecție de viață”

„Așa se va intitula noua mea carte la care lucrez. Aici voi scrie despre experiențele din propria viață, experiențe ce m-au făcut să devin mai puternică decât am fost. Va fi o carte de la care am multe așteptări. Publicul meu așteaptă cu nerăbdare următorul volum. Asta e o bucurie imensă pentru mine, realizez că ceea ce fac nu este în zadar.”

Îndemnul tinerei e unul care nu poate decât să ne inspire

„Nu renunțați niciodată la visele voastre, chiar dacă considerați că nu vor deveni niciodată realitate. Dacă doriți cu ardoare să ajungeți cineva sau undeva, e nevoie de foarte multă muncă, mult efort, și cel mai important lucru: „Nu lăsați mâinile în jos”. Nu uitați să-i mulțumiți Domnului pentru faptul că existați. Sunteți cei mai buni prieteni ai voștri și cei mai minunați oameni pe care i-ați întâlnit în calea vieții. Iubiți-vă, iertați-vă și aveți mare grijă de sufletele dumneavoastre.”

Autor: Anastasia Florea, stagiară

Distribuie articolul: