Odată cu instalarea noului sezon, mai rece, și cu tranziția spre cel de iarnă, specialiștii spun că suntem mai predispuși ca oricând la răceli. De vină este și imunitatea, însă și o alegere neinspirată privind vestimentația. Astfel, este recomandat să alegem straturi de haine, ce se pot da jos cu ușurință. Cu toții știm că toamna servim temperaturi diferite de la început de zi și până la final.

O alegere inspirată și din acest punct de vedere este cardiganul. Această piesă vestimentară este creată întocmai pentru a facilita dorința purtătoarei de a se simți mai confortabil din punct de vedere termic. Însă nu doar ușurința de a fi purtat îl recomandă.

Se crede că o primă apariţie a unui pulover de tip cardigan a fost marcată de un comandant militar. Cu adevărat o piesă mai populară din garderobă a început să fie datorită pescarilor din Franța, undeva în secolul XVII. Pe vremuri se obișnuia fabricarea acestor tipuri de pulovere din materiale rezistente, spre exemplu din lână. Cunoșteau variante de închidere de tip nasturi, ulterior și fermoarele devenind la fel de uzuale în astfel de cazuri.

Cert este că dacă la început era o piesă masculină mai degrabă, una ușor lipsită de stil, fiind largă, se purta neglijent peste orice ținută și era ușor de dat jos. Însă în timp s-a cizelat într-atât încât să devină o variantă atrăgătoare și pentru doamne. Așa se face că acum, în context modern când se cunoaște o mai mare influență dar și interes pentru modă, există cardigan dama în stiluri diverse.

Reține!
Această piesă vestimentară se poate purta peste rochie, cămașă, combinată cu cizme, botine și așa mai departe. Aproape orice context și stil este în măsură să se potrivească cu un cardigan. Asta nu înseamnă totuși că este o piesă banală ce se ascunde în anonimatul unei ținute. Purtat deasupra, trebuie și merită să iasă în evidență.

Poartă-l în ton de contrast, cu o cămașă albă, pentru un efect dramatic. Desigur că se potrivește unui stil office, însă nu trebuie să limitezi acest gen de combinație doar la atât.

Poartă-l cu topuri simple, mai ales când dorești să scoți în evidență linia pantalonului în asimetrie cu zona de sus, a umerilor.

Pentru un look în stil boem alege să îl asortezi cu jeans și cămașă casual. Iar dacă dorești să duci povestea spre un cadru retro, alege o eșarfă și o broșă de asemenea.

SURSA

Distribuie articolul: