Doctorul în psihologie a oferit câteva sfaturi bune de reținut pentru fiecare, deoarece fiecare dintre noi are la un moment dat nevoie să memoreze ceva. Fie că este vorba despre o testare, examen sau pur și simplu uiți foarte des unde îți pui lucrurile, aceste trucuri te vor ajuta să fii mult mai organizată și să reții informația de care ai nevoie.

Înainte de debutul sesiunilor și al examenelor, majoritatea elevilor și studenților încearcă „să îngrașe în ajun, purcelul”, ceea ce este foarte dificil.

Iată câteva idei care te pot ajuta să asimilezi mai ușor materialul și să ai un rezultat mult mai bun la testări.

Folosește imaginația!

Învățarea este mai puternică atunci când contează pentru tine, când abstracțiile sunt transformate în ceva concret și când e vorba de ceva personal. Adică: încearcă să traduci ceea ce e abstract în ceva concret, vizibil, cu ochii minții. Imaginează-te parte din proces, dezvoltă propriul tablou și cu siguranță o vei înțelege mult mai bine. Deci dacă e informație impersonală, fă-o cât mai proprie.

Geometria în spațiu poate fi aplicată imaginativ pe colțurile camerei unde înveți, iar dacă ești la arhitectură gândește-te cum ai moderniza cel mai mare parc din capitală sau ce ditamai complex modern ai ridică undeva în Țara Soarelui Răsare. Fă din informație ceva al tău, acționează ludic. Folosește mult imaginația.

Folosește culori! 

Memoria vizuală e foarte importantă. Colorează-ți fiecare idee principală și încearcă să folosești mai multe culori în momentul în care îți scrii notițele.

Învață scriind!

Citești, scrii, citești, scrii. În felul acesta reții mult mai ușor ceea ce ai de învățat.

Explică cuiva sau pune-ți întrebări

Experții din domeniul învățării rapide au descoperit că cea mai eficientă metodă de a-ți fixa cunoștințele este aceea de a le explica unei alte persoane. Dacă ești capabil să explici, cu cuvintele tale, ceea ce tocmai ai învățat, atunci poți să fii sigur că ai înțeles în primul rând, și că acele informații vor rămâne pentru mult timp în memorie. Dacă nu ai cui să explici, trebuie măcar să îți predai ție însuți noul material, reformulând textul și punându-ți întrebări („cum?”, „cine”, „de ce?”, „când”, „unde”, „ei și?”). E bine să-ți formezi deprinderea de citire interogativă vei înțelege și vei memora mult mai bine.

Programează-ți corect mintea

Există un fenomen bizar, o lege a memoriei, care spune că dacă îți propui să reții ceva pentru o anumită dată (a doua zi, până săptămâna viitoare, până la examen), îți programezi mintea să șteargă acea informație după data respectivă.

Intercalează două sau mai multe subiecte

Vrei să înveți la chimie? Bun, după o lecție oarecare, fă ceva și la biologie. Este tot o formă de spațiere, care ajută la fixare. Este bine să se alterneze două subiecte înrudite, dar nu foarte apropiate, pentru a nu produce confuzia formulelor, a conceptelor etc.

Construiește un schelet

Sintetizează-ți materia! Citește o dată toată materia și notează-ți ideile principale. E mult mai ușor să construiești pe un schelet după aceea.

Acestea sunt doar mici trucuri care au menirea să te ajute să asimilezi mai bine informațiile necesare. Nu uita: un proces continuu de studiu, mereu vă facilita însușirea materiilor academice.

Doctor în psihologie, Aurelia Balan.