În materie de tendințe în manichiură, sezonul acesta ne oferă multe opțiuni de modele, de culori și forme: pătrate, rotunde, migdalate sau ascuțite și lungimi de la scurte la lungi ale unghiilor – câte ceva care să satisfacă toate gusturile.

Manichiura spune ceva despre personalitatea fiecărei femei, iar de-a lungul timpului, am putea spune că a fost ridicată la rang de artă, menționează cosmopolitan.ro. Indiferent că avem un stil signature sau că asortăm unghiile cu rochia pe care o purtăm poate la o petrecere, la un eveniment sau chiar la o ținută lejeră pe care o purtăm zi de zi, o sursă de inspirație o constituie mereu vedetele. Iată câteva dintre modelele de manichiură ale celebrităților care ne-au atras atenția sezonul acesta.

Simplitatea este mereu la modă. Am urmărit pagina de Instagram faimoasei Kim Kardashian și remarcat că preferă un look simplu, minimalist, punctat uneori cu accente statement, precum în cazul unghiilor cu detalii din cristale care au însoțit rochia sa de la Gala Met. Dacă vrei să creezi iluzia unor degete mai lungi și mai frumoase, alege, precum Kim, unghiile ascuțiteAcestea alungesc optic degetele și vor fi întotdeauna în tendințe.

View this post on Instagram

Nail Drip

A post shared by Kim Kardashian West (@kimkardashian) on

În acest sezon de vară culorile care sunt în trend sunt cele aprinse și vii: roz fuchsia, albastru turcoaz, verde lime, roșu, purtate chiar împreună, cum am remarcat la Kendall Jenner, care a ales un model de manichiură îndrăzneț, pictând fiecare unghie cu o culoare diferită.

Dacă nu ești adeptă unghiilor colorate, manichiura lucioasă pentru care a optat cu altă ocazie Kendall Jenner este o alternativă în tendințe. Ce poate fi mai elegant decât o manichiură ca aceasta? Forma clasică a unghiilor va arăta întotdeauna delicat pe degete, iar, de multe ori, o manichiură simplă poate fi cea mai bună alegere, accentuând frumusețea și feminitatea mâinilor și fiind potrivită în orice context.

În 2019 se poartă din nou culorile neon. Iar manichiurile în nuanțe neon arată cât se poate de original – ia exemplu de la Rihanna, care a încercat acest trend. Culoarea verde lime este perfect în ton cu anotimpului în care ne aflăm și arată spectaculos atât pe unghiile lungi, așa cum le are artista, cât și pe cele scurte. Nuanțele neon semnalează o personalitate puternică, veselă și pline de energie.

SURSA

Vezi și: 3 motive să porți scrunchie – elasticul de păr al anilor ’90 (Foto)

Distribuie articolul: