Ucraina marchează astăzi 31 de ani de la declararea independenței față de Uniunea Sovietică. De Ziua Independenței, în marile orașe ucrainene au fost luate măsuri excepționale de securitate. În Kiev sunt interzise manifestările publice, iar în Harkov a fost declarată stare de asediu.

În Ucraina sunt așteptate atacuri ale armatei rusești, motiv pentru care în Kiev au fost interzise manifestările publice. Miercuri dimineață, alarma sună în toate regiunile, informează digi24.ro.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că are informaţii de la serviciile din Ucraina şi de la partenerii internaţionali că există o ameninţare crescută, dar a subliniat că ameninţarea din partea Rusiei a rămas zilnic şi constantă începând de la 24 februarie.

Trebuie să învingem. Să obţinem victoria în faţa agresiunii ruseşti şi de aceea trebuie să eliberăm Crimeea de sub ocupaţia rusească. Totul a început în Crimeea şi se va sfârşi în Crimeea. Forțele noastre armate, serviciile noastre de informații, forțele de securitate vor face totul pentru a proteja oamenii în măsura în care este posibil și suntem siguri că vom riposta împotriva oricărei forme de teroare rusească. Niciun ocupant nu se simte în siguranță pe pământul nostru. Toți colaboratorii știu că nu au niciun fel de viitor. În ceea ce ne priveşte, nu doar credem, ci și vedem că ţara noastră are potenţial”, a spus președintele ucrainean.

El a declarat într-o conferinţă de presă la Kiev, marți, că Ucraina nu va fi de acord cu nicio propunere de îngheţare a frontului actual pentru a „calma” Moscova, care controlează acum aproximativ 22% din Ucraina, inclusiv Crimeea, scrie The Guardian.

„Dacă lumea arată oboseală din cauza războiului din Ucraina, va fi o mare ameninţare pentru întreaga lume”, a declarat Zelenski într-o conferinţă online despre Crimeea la care au participat reprezentanţi din 60 de state.

Distribuie articolul: