Rusia blochează accesul umanitar la Mariupol pentru a ascunde “miile” de victime din acest oraş asediat din sud-estul Ucrainei asupra căruia continuă atacurile şi bombardamentele, a afirmat  preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

„Cred că unul dintre motivele principale pentru care nu putem face să intre ajutor umanitar în Mariupol este că, până când totul va fi curăţat de soldaţii ruşi, le este teamă că lumea va vedea ce se întâmplă acolo”, a declarat Volodimir Zelenski într-un interviu pentru Canalul turc de televiziune Habertürk, postat online de preşedinţie.

Este vorba nu despre zeci, ci despre mii de persoane ucise şi mii de răniţi, informează digi24.ro

„Ştim câţi soldaţi ucraineni au murit acolo şi câţi au fost răniţi, dar nu ştim câţi civili. În orice caz, ruşii nu vor putea ascunde totul. Un astfel de număr, este imposibil de ascuns. Şi cred că o să vedem cu toţii când vom intra în Mariupol. La Bucha, de exemplu, au încercat să facă asta, au ars o mulţime de oameni în această regiune: Bucha, Irpin, Hostomel. Au ars familii. Marţi, am găsit din nou o familie: tatăl, mama, cei doi copii. Copii foarte mici. De aceea spun: sunt nazişti”, a acuzat preşedintele ucrainean.

Întrebat despre posibilitatea de a continua discuţiile cu Rusia, Volodimir Zelenski consideră că aceste negocieri vor trebui oricum să aibă loc.

„Nu prea vrem să negociem cu Rusia după ce am văzut, nu prea, trebuie să vă spun, pentru că înţelegem cu cine avem de-a face. Dar trebuie să găsim chiar şi cea mai mică posibilitate de a negocia. Cred că este greu să opreşti războiul altfel”, a adăugat el.

Distribuie articolul: