Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, s-a adresat liderilor prezenți la Forumul economic mondial de la Davos. Este momentul în care se decide dacă forța brută va stăpâni lumea, a spus el.

Zelenski a afirmat Ucraina nu ar fi trebuit să îndure acest război și să aibă atâtea victime, dacă s-ar fi impus sancțiuni dure în toamna anului trecut.

„Am oprit armata rusă cu costul unor lupte grele, mii de vieți pierdute. Ar fi trebuit să facem noi asta. Dacă s-ar fi aplicat sancțiuni Rusiei la timp, poate acest agresor ar fi fost oprit. Războiul ar fi putut fi prevenit cu sancțiuni”, a afirmat Zelenski.

Președintele Ucrainei susține că în trei luni a văzut unitate fără precedent între democrații, admirație pentru poporul ucrainean, acum lumea pune presiune pe Rusia pentru a se asigura că limitează relațiile cu acest stat agresor.

Asta se întâmplă abia acum, deși Rusia a început războiul contra Ucrainei în 2014. Suntem recunoscători pentru sprijin, dar dacă presiunea, unitatea s-ar fi întâmplat atunci, nu știm dacă Rusia ar mai fi început acest război și dacă Ucraina nu ar mai fi suferit aceste pierderi.

E un moment de cotitură. Nu vă așteptați ca Rusia să își folosească armele lor speciale. Nu-i dați agresorului impresia că lumea nu va reacționa pentru a apăra libertatea și pentru a restabili ordinea în lume. Sancțiunile trebuie să fie maxime, pentru ca Rusia și orice alt potențial agresor care vrea să își atace vecinii să știe că vor exista consecințe.

Cred că încă nu sunt destul de puternice sancțiunile contra Rusiei. Toate băncile din Rusia trebuie interzise. Nu ar trebui să existe niciun fel de comerț cu Rusia. Trebuie să existe sancțiuni fără precedent pentru acest război“, a afirmat Zelenski.

Distribuie articolul: