Prin aprobarea unor modificări la Codul penal și la Codul contravențional, violența asupra medicilor și a lucrătorilor medicali în timpul serviciului, va fi sancționată. Deputații au votat proiectul de lege ce prevede amenzi de până la 7.500 de lei pentru acte de huliganism, la ședința plenară din 16 decembrie, informează AGORA.

Jignirea premeditată a onoarei, demnităţii sau reputaţiei profesionale ale medicilor sau lucrătorilor medicali în exerciţiul funcţiunii, va fi sancţionată cu amendă de până la 1.250 de lei, aplicată persoanei fizice.

Iar ultragierea, însoţită de acte de huliganism şi/sau vătămare corporală, va fi sancţionată cu amenzi de până la 7.500 de lei, aplicată persoanei fizice sau cu arest contravenţional de până la 15 zile.

Codul penal este completat cu definiții ale medicului și lucrătorului medical. Astfel, medic este persoana care întrunește condițiile stabilite în Legea cu privire la exercitarea profesiunii de medic, inclusiv medicul rezident.

Totodată, lucrător medical  este orice altă persoană, cu excepția medicului, care are studii medicale și calitatea de angajat al unei instituții medicale publice sau private și care prestează servicii de sănătate populației, definite prin Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea Partidului ȘOR.

Foto: Pexels,com

Distribuie articolul: