Azi, 2 aprilie, în jurul orei 7:40, pe șoseaua Muncești, s-a produs un accident grav. Cel puțin 2 persoane au fost rănite. În accident a fost implicat și un troleibuz de pe ruta nr.5, acesta fiind avariat.

Purtătorul de cuvânt al IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat pentru REALITATEA că:

Accidentul s-a produs pe șoseaua Muncești între un troleibuz și un automobil de marca Toyota. Două persoane au fost descarcerate din autovehicul, o persoană este stare gravă, iar alta cu fracturi. Victimele au fost transportate la spital. Circumstanțele se stabilesc”.

Conform Primăriei mun. Chișinău, în urma impactului la fața locului a fost sesizată poliția, ambulanța și pompierii. În unitatea de transport se aflau 3 pasageri, nimeni din ei nu a avut de suferit. Personalul liniar, conductorul și conducătorul troleibuzului însă, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Preliminar s-a stabilit că automobilul Toyota circula pe contrasens. Organele competente investighează cazul.

Foto: realitatea.md

Primăria anunță că a fost restabilită circulația troleibuzelor de pe rutele nr. 5, 20, 28 și 38 Rutele atestă întârzieri de până la 20 minute.

Distribuie articolul: